25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Primăria Galaţi se pregătește să închirieze locurile de parcare din jurul blocurilor
Primăria Galaţi se pregătește să închirieze locurile de parcare din jurul blocurilor

Una dintre marile probleme ale municipiului Galaţi pe care gălăţenii o resimt zilnic este lipsa locurilor de parcare. Iarnă sau vară, locurile de parcare nasc adeseori dispute între vecini şi nu numai. De-a lungul anilor, Primăria Galaţi a invocat tot felul de motive pentru aplicarea unui regulament prin care locurile de parcare din jurul blocurilor să fie atribuite către cetăţeni. Iată că, în sfârşit, s-a elaborat o metodologie de atribuire şi folosire a locurilor de parcare în parcările de reşedinţă din municipiul Galaţi şi s-a propus chiar şi un tarif, toate acestea urmând a fi supuse aprobării în prima şedinţă de Consiliu Local.

Ce prevede regulamentul de atribuire a locurilor de parcare

Conform regulamentului, în parcările de reşedinţă se va atribui cel mult un loc de parcare pentru fiecare apartament, la tariful stabilit, cu excepţia persoanelor care deţin garaje autorizate, pe domeniul public al UAT. Locurile de parcare din parcările de reşedinţă vor fi atribuite numai după amenajarea, ordonarea, semnalizarea verticală şi orizontală şi numerotarea acestora, iar dimensiunile unui loc de parcare sunt 2,3 m x 5,0 m.
Parcarea autovehiculelor în parcările de reşedinţă amenajate de Primărie va fi permisă numai pe baza tichetului de parcare emis in temeiul unui contract, iar parcările de reşedinţă se vor atribui locuri de parcare numai proprietarilor/deţinătorilor de autovehicule cu masa maxim autorizată sub 3,5 t care au inspecţia tehnică periodică la zi, precum şi taxele achitate la zi. În situaţiile în care numărul de solicitări depăşeşte numărul de locuri amenajate în parcarea de reşedinţă sau când unul sau mai multe locuri sunt solicitate expres de mai mulţi locatari, atribuirea se va face prin licitaţie publică, preţul de pornire fiind tariful de bază.

Procedura de atribuire/licitaţie se va organiza nominal pentru fiecare loc de parcare

Atribuirea locurilor din parcările de reşedinţă şi eliberarea tichetelor pe baza contractelor se va face numai persoanelor fizice domiciliate/rezidente sau persoanelor juridice proprietare/posesoare ale unor imobile arondate acestor parcări şi doar după ce se va verifica dacă solicitantul nu deţine garaj amplasat pe domeniul public. Nu pot participa la procedura de atribuire persoanele fizice care nu pot dovedi domiciliul/rezidenţa şi persoanele juridice care nu pot dovedi calitatea de proprietar/posesor al unui imobil în imobilele arondate parcării de reşedinţă respective. Persoanele care nu se pot prezenta la procedura de atribuire/licitaţie pot mandata terţe persoane fizice sau juridice să le reprezinte. Procura de reprezentare nu trebuie să îmbrace forma autentică.
În cazul în care numărul de solicitanţi este mai mic decât numărul de locuri de parcare amenajate, se pot atribui locuri de parcare şi pentru locatari persoane fizice sau juridice din imobilele apropiate care nu au primit locuri în parcarea de reşedinţă aferentă acestora sau se pot atribui mai multe locuri de parcare pentru acelaşi imobil, cu condiţia achitării tarifelor aferente.
Contractele de închiriere sunt anuale şi dau dreptul folosirii locului de parcare între orele 16.00 – 08.00. Plata tarifului se va face integral pentru fiecare an calendaristic până la 30 noiembrie pentru anul următor. Pentru primul an, plata se va face până la semnarea contractului, proporţional cu numărul de luni rămase până la sfârşitul anului şi în termen de maxim 30 zile de la data atribuirii locului de parcare. Tichetele vor fi expuse la loc vizibil în interiorul autovehiculului, pentru identificare în caz de control. În cazul în care solicitantul căruia i s-a atribuit loc de parcare în parcarea de reşedinţă nu achită în termen de 30 de zile de la data atribuirii locului de parcare tariful aferent, va pierde locul de parcare atribuit, care va putea fi reatribuit altor solicitanţi.

Interdicţiile din parcări

În parcajele de reşedinta sunt interzise:
- blocarea accesului în parcaj, precum şi blocarea accesului altor utilizatori;
- efectuarea de lucrări de reparaţii şi întreţinere a autovehiculului în perimetrul parcajului;
- amplasarea de dispozitive de menţinere liberă a locurilor de parcare;
- amplasarea oricărui tip de indicatoare, marcaje sau înscrisuri suplimentare care să indice sau să sugereze rezervarea locurilor de parcare, fără avizul Primariei.

Reduceri şi gratuităţi la tarifele de parcare
.
Tariful de parcare practicat în parcările de reşedinţă este de 150 lei/an, acesta reprezentând şi preţul de pornire în cazul licitaţiei, iar acest tarif poate fi actualizat anual prin hotărâri ale Consiliului Local Galaţi.
Pensionarii posesori de autovehicule care au o pensie cumulată (soţ + soţie) sub salariul minim pe economie pot beneficia de o reducere cu 25% a tarifului de parcare. Diferenţa dintre tariful licitat de beneficiari şi tariful de bază se va achita integral.
Se vor atribui în mod gratuit locuri de parcare persoanelor cu handicap grav sau accentuat, persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate şi reprezentanţilor legali ai minorilor cu handicap grav sau accentuat şi ai minorilor încadraţi în gradul I de invaliditate, dacă deţin autovehicule, veteranilor de război, văduvelor de război şi văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, altor categorii de persoane care se încadrează în prevederi ale unor alte acte normative şi hotărâri ale Consiliului Local Galaţi (cum ar fi cetăţenii de onoare).

Documentele necesare

În vederea participării la procedura de atribuire/licitaţie, solicitanţii vor depune la Registratura Generală a municipiului Galaţi următoarele documente, dar numai după ce Comisia desemnată a atribuirii/licitaţiei anunţă locurile de parcare disponibile din zona în care sunt arondaţi:
Persoanele fizice:
a) Cerere pentru atribuirea unui loc de parcare de resedinţă;
b) Documente privind domiciliul / rezidenţa, respectiv: copie B.I./C.I. şi act de proprietate, contract de închiriere în imobilul aparţinând Asociaţiei de proprietari/locatari şi act de donaţie sau moştenire;
c) Copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului/ autovehiculelor deţinute în proprietate sau în folosinţă şi a inspecţiei ITP-ului;
d) Documente privind dreptul de folosinţă (utilizare) a autovehiculului: contract de leasing, act de donaţie, act de moştenire, Contract de comodat în formă autentică, cu excepţia rudelor de gradul I;
e) Certificat de încadrare într-o grupă de handicap (dacă e cazul);
f) Dovada că este veteran de război, membru A.F.D.P.R. sau beneficiar al prevederilor Legii 189/2000 sau orice alte documente care dovedesc încadrarea în prevederile unor alte acte normative şi hotărâri ale Consiliului Local al municipiului Galati (dacă este cazul);
g) Cuponul de pensii (soţ + soţie) pentru acordarea reducerii în cazul pensionarilor (dacă e cazul);
h) Declaraţie pe propria răspundere că nu deţine garaj amplasat pe domeniul public.
i) Certificat de atestare fiscală care să ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local, excepţie făcând amenzile aflate în litigiu având ca obiect plângere contravenţională.
Persoanele juridice:
a) Cerere pentru atribuirea unui loc de parcare de resedinţă;
b) Act de proprietate, contract de închiriere în imobil;
c) Certificat emis de Registrul Comerţului care să ateste că societatea nu este radiată din evidenţele Registrului Comerţului, nu mai vechi de 30 zile la data licitaţiei;
d) Copie după certificatul de înmatriculare a autovehiculului/autovehiculelor deţinute în proprietate sau în folosinţă.
e) Certificat fiscal eliberat de Direcţia Generală de Impozite şi Taxe Locale care să ateste că acestea nu figurează cu debite restante către bugetul local;

Obligaţii, drepturi şi amenzi

Utilizatorii locurilor de parcare de reşedinţă au următoarele obligaţii şi drepturi:
a) să achite în termenul legal tarifele pentru locurile de parcare utilizate;
b) să nu ocupe în mod abuziv alt loc de parcare de reşedinţă, fără achitarea tarifului aferent;
c) să păstreze curăţenia în parcaje;
d) să nu întreprindă nici o acţiune cu scopul de a obţine venituri de la alţi utilizatori, ca urmare a folosirii locului de parcare atribuit;
e) să asigure eliberarea necondiţionată a locului de parcare în situaţia necesităţii efectuării unor lucrări edilitare care impun ocuparea temporară a acestuia sau în cazul în care locului de parcare respectiv i s-a atribuit altă destinaţie. În ambele situaţii titularilor contractelor de parcare, la cererea acestora, li se poate restitui contravaloarea tarifelor achitate pe perioada de neutilizare a locului de parcare, dacă această perioadă depăşeşte 15 zile calendaristice.
f) să prezinte documentele justificative referitoare la dreptul de folosire a locului de parcare ocupat, persoanelor împuternicite conform legii să efectueze controlul.
g) operatorul care va asigura împreună cu Poliţia Locală blocarea/deblocarea sau după caz ridicarea şi depozitarea autoturismelor care au ocupat fără drept un loc de parcare în intervalul orar 16.00 – 08.00 este SC Gospodărire Urbană SRL. Acesta va asigura permanenţa unui dispecerat care să răspundă solicitărilor.
h) titularii de contract au dreptul de a apela la operatorul blocare-deblocare roţi în cazul în care:
- nu pot folosi locul de parcare alocat, datorită ocupării repetate, în mod abuziv, de alt autoturism (tulburare de posesie);
- nu pot folosi locul de parcare deoarece aceste este ocupat de un autoturism abandonat sau, în urma aducerii la cunoştinţă, de către locator/locatar, persoanei care ocupă locul de parcare neautorizat, acesta refuză eliberarea domeniului public.
Câteva dintre contravenţiile sancţionate cu amenzi sunt:
- ocuparea unui loc în parcarea de reşedinţă amenajată fără deţinerea contractului de parcare valabil pentru locul respectiv se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 lei. Poliţia Locală Galati poate dispune şi măsura complementară de blocare/ridicare a autovehiculului. Deblocarea/eliberarea autovehiculului se va face numai după achitarea taxei de deblocare/ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar.
- neexpunerea tichetului la loc vizibil în autovehicul se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 1.000 lei.


Articole înrudite