25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Numirea directorilor Calorgal Galați nu respectă legea!
Numirea directorilor Calorgal Galați nu respectă legea!
Numirea directorilor de la Calorgal nu respectă condiţiile impuse de lege. Acestea sunt costatările Camerei de Conturi Galaţi, care, în decizia nr.46/06.01.2017, arată că nu au fost respectate dispoziţiile OUG109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice şi au fost numite persoane, fără a fi respectate de către Consiliul de administraţie condiţiile legale de selecţie şi obligativitatea încheierii contractelor de mandat, după cum urmează:
a) nu au fost stabilite criterii de selectie, cum ar fi spre exemplu experienţa relevantă în consultanţă în management sau în activitatea de conducere a unei întreprinderi publice sau societăţi comerciale din sectorul privat;
b) neelaborarea anunţului de selecţie a directorilor şi nepublicarea acestuia în doua ziare economice şi/sau financiare de largă răspândire şi pe pagina de internet a entităţii de la adresa www.calorgal.ro;
c) au fost încheiate contracte individuale de muncă cu directorii societăţiii, şi nu contracte de mandat, cum ar fi fost corect, fără a fi stabilite obiective şi criterii de performanţă pentru personalul de conducere.
Drept consecinţă, directorii desemnaţi nu au putut respecta obligaţia legală de a prezenta Consiliului de administraţie, în termen de cel mult 90 de zile de la data numirii, un plan de management care să cuprindă strategia de conducere pentru atingerea obiectivelor şi criteriilor de performanţă ce ar fi trebuit prevăzute în contractele încheiate, pe baza cărora să poată fi efectuate ulterior evaluarea şi remunerarea directorilor.
 
Termen pentru intrarea în legalitate
 
Camera de Conturi Galaţi a pus în vedere Consiliului Local Galaţi ca până la sfârşitul lunii aprilie 2017 să dispună măsurile legale pentru ca selecţia şi numirea directorilor S.C. Calorgal SA Galaţi să respecte condiţiile legale referitoare la: încheierea contractelor de mandat, cu stabilirea în acestea a obiectivelor şi criteriilor de performanţă care trebuie îndeplinite, elaborarea planului de management pe durata mandatului şi pentru primul an de mandat şi aprobarea acestuia de catre Consiliul de administraţie, stabilirea componentei variabile a remuneraţiei directorilor în funcţie de indicatorii financiari/nefinanciari de perfomanţă aprobaţi prin contractul de mandat, evaluarea periodică de către Consiliul de administraţie a activităţii directorilor, din punctul de vedere al execuţiei contractului de mandat şi, respectiv, al îndeplinirii planului de administrare (management).
Conducerea actuală a societăţii, aşa cum este prezentată pe site-ul societăţii, este formată din: Marian Alexandru - director general, Langa Geta - director economic şi Ispas Mircea - director tehnic. Consiliul de Administraţie este format din: Marian Alexandru, Alexandru Daniel şi Andreşan Elena, iar Adunarea Generală a Acţionarilor este formată din: Enăcache Liviu (UAT Galaţi), Pahomie Bogdan (UAT Tecuci) şi Petrea Simona (UAT Şendreni).

Articole înrudite