22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Numărul pensionarilor cărora li se reţin anumite sume din pensii deoarece nu şi au achitat obligaţiile către stat sau diferite obligaţii contractate a crescut în luna februarie cu aproximativ un sfert faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Potrivit informaţiilor care ne au fost furnizate de directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Galaţi, Ana Denis Aramă, în cursul lunii februarie numărul pensiilor poprite a fost de 1.562, din care 237 de pensii au mai mult de 2 popriri pentru executare. Deşi numărul pensiilor care au intrat la apă ca urmare a aplicării unor reţineri a scăzut în luna februarie faţă de lună ianuarie, când numărul lor era de 1.608, nu se poate spune că situaţia este mai bună comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. Şi asta deoarece din datele puse la dispoziţie de conducerea Casei Judeţene de Pensii Galaţi reiese că în luna februarie 2010 numărul pensiilor poprite era de 1.147. Potrivit declaraţiei directorului executiv Ana Denis Aramă, în cursul lunii februarie au fost  aplicate noi reţineri pe un număr de 115 pensii, popririle înfiinţate fiind făcute în baza unor hotărâri judecătoreşti sau titluri executorii emise de către organele de executare. Practic, este vorba de pensionarii care nu au mai putut să îşi plătească obligaţiile către bugetul statului sau bugetul local ori creditele luate de exemplu de la CAR şi pentru care există o hotărâre judecătorească sau un înscris pe baza căruia se recuperează debitele prin intermediul Casei Judeţene de Pensii Galaţi.

Articole înrudite