Potrivit DIICOT, Gică Streşină, agent şef principal în cadrul Poliţiei de Frontieră Galaţi, a ajutat un grup infracţional să aducă în ţară cantităţi mari de ţigări, alimentând astfel piaţa neagră a tutunului. Poliţistul şi alţi patru indivizi au fost reţinuţi şi prezentaţi instanţei pentru a fi arestaţi. Cei cinci sunt învinuiţi de constituire a unui grup organizat şi de contrabandă. Încă din luna noiembrie 2009, agentul şef principal, împreună cu Ina Cotruţă şi Constantin Caragherghi, au constituit grupul la care au aderat şi George Adrian Mărăcine şi Cătălin Cimpoi, cu scopul de a aduce pe piaţa gălăţeană importante cantităţi de ţigări. Cel puţin asta se arată în informarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Galaţi, care i-au reţinut pe cei cinci şi au cerut arestarea preventivă a lor. Cotruţă şi Caragherghi veneau la Punctul de Frontieră Galaţi când era tura lui Streşină, care ca şef de grupă „avea grijă” ca aceştia să nu fie verificaţi, după care ţigările ajungeau în piaţă. Valoarea tutunului traficat a fost evaluată la 97.000 de euro, adică 407.000 lei. „Inculpaţii Cotruţă Ina şi Caragherghi Constantin, împreună cu alţi cetăţeni moldoveni, introduceau în mod ilegal ţigările în România, iar inculpatul Streşină Gică, în virtutea funcţiei deţinute în cadrul IJPF Galaţi – SPF Galaţi - Punctul de Trecere a Frontierei Galaţi – Rutier, respectiv aceea de şef de grupă, le facilita intrarea în România, prin neefectuarea corespunzătoare a controlului de frontieră. Inculpaţii Mărăcine George Adrian şi Cimpoi Cătălin puneau la dispoziţie imobilele în care erau depozitate ţigările introduse în mod ilegal în România şi asigurau valorificarea acestora. Valoarea în vamă a ţigărilor introduse în mod ilegal în ţară de către membrii grupului este de peste 97.000 euro (407.000 lei)”, se arată în comunicatul DIICOT.
Informaţia care a dus la prinderea grupării a venit de la Frontieră
Poliţiştii gălăţeni de frontieră au fost cei care au aflat despre existenţa grupării infracţionale care, folosind chiar bunăvoinţa unui poliţist de frontieră, aducea cantităţi mici de ţigări în ţară apoi acestea erau depozitate şi distribuite de ceilalţi membri ai reţelei. „La sfârşitul anului 2009 poliţiştii gălăţeni de frontieră au intrat în posesia unor informaţii privind existenţa acestei reţele. Din acel moment am lăsat împreună cu procurorii DIICOT ca ancheta să ajungă la cei implicaţi indiferent de identitatea acestora. Investigaţiile s-au derulat pe perioada a şapte luni şi deocamdată a reieşit faptul că gruparea este formată din mai mulţi cetăţeni români şi străini, cu vârste cuprinse între 22 şi 43 de ani care, folosind maşinile proprii, aduceau în ţară mici cantităţi de ţigări, comercializate apoi pe piaţa neagră”, a precizat şeful Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, Didel Bădărău. În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de frontieră au fost confiscate 38.000 de pachete de ţigări ce urmau să ajungă la Bucureşti, pe piaţa neagră. Agentul acuzat de complicitate la contrabandă lucrează în Poliţia de Frontieră din 1998, unde se transferase de la pompieri, unde lucrase încă din 1990. El este suspendat şi riscă să îşi piardă şi locul de muncă.
Al doilea caz în doi ani
În februarie 2008, la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră a mai fost un caz aproape similar. Doi poliţişti de frontieră au fost prinşi în timp ce încercau să introducă în ţară 2.000 de pachete cu ţigări. Cât despre poliţistul de frontieră care este acum reţinut acuzat de complicitate la contrabandă şi constituire de grup organizat, de-a lungul perioadei în care a fost angajat la poliţia de frontieră nu a avut nicio abatere ori vreo altă pată la dosar. Deocamdată, în Punctul de Trecere al Frontierei Galaţi-Rutier unde activa poliţistul nu s-a luat nicio măsură specială, situaţia urmând să fie monitorizată împreună cu procurorii