Localnicii din satul Traian, dar şi cei din Braniştea sau Şendreni, au avut parte de scene cu adevărat şocante când au ajuns la bălţile pârâului Bârlădel. În cel puţin trei dintre acestea, sute de peşti zăceau morţi, cu burţile în sus, iar în aer plutea un miros pestilenţial. Tot acolo, apa avea o culoare ciudată şi părea foarte murdară. Câţiva localnici au anunţat autorităţile. „Ne-am şi speriat de ce e aici. Erau pe mal sute, la fiecare baltă. Încă, unii au venit şi i-au luat. Sper să nu-i mânănce, că poate se îmbolnăvesc sau mor. Cred că de la staţia de epurare de aici poate fi totul, că de abia i-au dat drumul”, spunea Vasile Axinte. Alţi localnici spun că unii au şi încercat şi chiar au vândut peşte mort. „Cred că unii au şi vândut peşte mort. Numai să fi auzit lumea, să îl arunce. E jale ce este aici”, spunea şi Vasile Vasile, care culesese un peşte mare, care mirosea oribil, de pe malul uneia dintre bălţile pârâului.
Alţi localnici cred că atunci când au dat drumul la vanele de la staţia ANIF a apărut problema. „Le-am ţinut închise şi abia acum o săptămână am dat drumul. Or fi fost mizerii adunate de sus, de pe cursul pârâului, că sunt multe societăţi comerciale acolo. A fost stăvilarul închis; acum, când au dat drumul, cine ştie ce o fi? O fi crescut şi iarba şi le ia din aer”, spunea şi Constantin Anton.
Cei de la Apele Române au ajuns primii la faţa locului şi au luat probe de apă. „Aici nu este destul oxigen. Ar trebui să fie minim 8 gradul de saturaţie, dar este 6. Luăm în calcul atât lipsa de oxigen, dar şi vreo eventuală poluare, accidentală sau nu, cu diverse substanţe. De aceea luăm şi probe”, spunea Silviu Prisecaru, de la Apele Române.
La faţa locului a sosit pentru a lua probe şi o echipă de la Agenţia de Mediu. „În urma primelor cercetări, cauza pare să fi fost lipsa de oxigen. Datele colectate de colegii mei de pe teren arată că nivelul de oxigen al apei era mai mic decât cel normal”, a declarat Mărioara Gătej, de La Garda de Mediu Galaţi.
Nu doar sănătatea oamenilor poate fi pusă în pericol, la cei care au mâncat peştele mort, ci şi animalele pot suferi. Asta deoarece în zonă sunt multe animale care se adapă din acest pârâu.