22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Parcul Rizer şi Grădina publică vor fi modernizate
Parcul Rizer şi Grădina publică vor fi modernizate
Lucrările nu vor fi executate cu bani de la bugetul Primăriei, ci cu fondurile puse la dispoziţie de către Ministerul Dezvoltării şi Turismului, care va finanţa şi proiectul privitor la modernizarea centrului multifuncţional de servicii socio-medicale pentru persoane vârstnice. Primarul Dumitru Nicolae a anunţat că pe data de 10 mai vor fi semnate cele 3 contracte de finanţare aferente proiectelor incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Galaţiului, aprobate în cadrul programului POR 2007- 2013 axa prioritară 1. Primarul Nicolae a mai declarat că contractele vor fi semnate de Răzvan Murgeanu, gălăţeanul care ocupă funcţia de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării şi Turismului, edilul şef afirmând că Primăria nu contribuie cu niciun leu la derularea celor trei proiecte, care sunt finanţate cu bani de la ministerul condus de Elena Udrea. Unul dintre proiecte este cel legat de modernizarea parcului Rizer, valoarea totală a proiectului fiind de 10.441.084,04 lei, iar durata lucrărilor este de 24 de luni. Obiectivul proiectului ar urma să-l reprezinte crearea unui mediu atractiv de recreere pentru cetăţenii municipiului Galaţi - cel puţin aşa scrie în documentul informativ primit de mass-media. Al doilea proiect vizează modernizarea Grădinii Publice, valoarea totală a lucrărilor care se vor derula tot timp de 24 de luni fiind de 10.550.723,70 de lei, iar obiectivul este creşterea calităţii mediului de recreere din Grădina Publică prin realizarea unor lucrări de modernizare a parcului. După ce a spus că lucrările la Grădina Publică vor începe după terminarea toamnei, primarul Nicolae a ţinut să remarce faptul că ţinând cont de faptul că lucrările vor dura 24 de luni iar mandatul său expiră anul viitor în iunie, va lăsa altora plăcerea de a tăia panglicile la finalizarea lucrărilor. Al treilea proiect care va fi realizat cu ajutorul fondurilor alocate de Ministerul Mediului este cel privitor la modernizarea centrului multifuncţional de servicii socio-medicale pentru persoane vârstnice. Valoarea totală a proiectului este de 4.107.513,63 de lei, iar perioada de derulare este 24 de luni. Obiectivele proiectului sunt reabilitarea şi dotarea imobilului pentru asigurarea de servicii sociale specifice centrului de zi pentru persoane vârstnice, respectiv consiliere socială, juridică, terapie ocupaţională, socializare şi recreere, dezvoltarea serviciilor alternative instituţionalizării vârstnicilor prin modernizarea serviciilor de asistenţă şi îngrijire la domiciliu pentru 50 de vârstnici, dintre care 40 vor beneficia de asistentul virtual la domiciliu care va avea rolul de a socializa cu persoanele vârstnice.

Articole înrudite