După o pauză de zile bune, gălăţenii care au avut neplăcerea să constate că autorităţile locale nu şi-au făcut treaba aşa cum ar trebui în privinţa deszăpezirii ori a strângerii câinilor maidanezi, sunt invitaţi începând de azi, 12 ianuarie, să îşi achite taxele şi impozitele locale. Rămâne de văzut dacă, la fel ca în anii precedenţi, pensionarii vor fi primii care se vor înghesui cu noaptea în cap să plătească taxele, deşi au la dispoziţie trei luni pentru a beneficia de reducere dacă le achită integral, sau dacă anul acesta va fi cu totul altfel, mai precis nu vor mai exista cozi. De asemenea, ar fi fost un lucru de apreciat dacă Primăria Galaţi ar fi făcut anul trecut o campanie mediatică, şi nu numai, prin care să anunţe plătitorii de taxe şi impozite că pot achita şi online taxele şi impozite, oricând, fără să se mai deplaseze la ghişee, doar pe baza unei parole de acces obţinute de la Primărie. De ce nu s-a făcut acest lucru este greu de înţeles, deşi poate ar exista unele explicaţii. Cu toate că primarul Marius Stan declara că taxele şi impozitele locale nu vor creşte anul acesta, ci vor fi indexate doar cu rata inflaţiei, respectiv cu 2,52%, acest lucru înseamnă tot o majorare, în sensul că gălăţenii vor scoate mai mulţi bani din buzunar.
Impozitul pe terenuri
Impozitul care va fi plătit pentru terenuri a fost stabillit în funcţie de zona de impozitare, în cea mai importantă zonă a Galaţiului, zona A, acesta fiind de 88 de bani/mp, cu 3 bani mai mult decât anul trecut. În ceea ce priveşte zona B, gălăţenii vor achita 66 de bani/mp, cu 2 în plus faţă de anul trecut, în zona C impozitul este de 45 de bani/mp, iar în zona D impozitul va fi 21 de bani/mp.
Şi proprietarii de maşini vor scoate mai mulţi bani din buzunar
Anul acesta, şoferii vor scoate bani din buzunar în funcţie de capacitatea cilindrică a maşinii pe care o au în proprietate. Astfel, în cazul maşinilor care au capacitatea cilindrică între 1.300 cmc şi 1.700 cmc, suma plătită nu se va modifica faţă de anul trecut, fiind cuprinsă între 56 şi 162 de lei. În cazul maşinilor cu o capacitate mai mare de 2100 cmc, impozitul va fi de 814 lei, faţă de anul trecut, când era mai mic, de 792 de lei. Pentru o capacitate cilindrică de 2.700 cmc, proprietarul maşinii va plăti 2.072 de lei, cu 56 de lei mai mult, iar maşinile cu o capacitate de 3.100 cmc înseamă un impozit de 4.768 de lei, cu 128 de lei în plus faţă de anul trecut.
Cât costă impozitul pe case
Impozitul este diferenţiat în funcţie de zona de impozitare unde e situat imobilul. Astfel, în zona A, pentru o locuinţă cu o cameră (25 mp) se vor achita 65 de lei, cu 2 lei mai mult decât anul trecut Pentru două camere (cu o suprafaţă de 50 mp), impozitul creşte la 130 de lei, cu 3 lei mai mult faţă de anul 2014. Pentru 3 camere (67 mp), suma scoasă din buzunar va fi de 175 de lei, cu 4 lei mai mult decât anul anterior. În zona B de impozitare se vor achita 61 de lei pentru o cameră, cu 2 lei mai mult ca anul trecut, 125 de lei pentru două camere, respectiv cu 3 lei mai mult ca în 2014, 167 de lei pentru trei camere, cu 4 lei în plus, şi 199 de lei pentru patru camere, cu 5 lei mai mult decât anul trecut. În ceea ce priveşte zona C, impozitul pentru o cameră este de 60 de lei, pentru două camere 119 lei, pentru trei camere este de 161 de lei, iar pentru patru camere este 191 de lei, creşterea fiind stabilită în funcţie de numărul de camere. În Zona D, pentru o cameră se vor plăti 57 de lei, 115 lei pentru două camere, 153 de lei pentru trei camere şi 183 de lei pentru patru camere. Impozitul se micşorează în funcţie de anul construcţiei clădirii, cu 20 la sută pentru clădirea care are o vechime de peste 50 de ani la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă, şi cu 10% pentru imobilul care are o vechime cuprinsă între 30 şi 50 de ani inclusiv, la data de 1 ianuarie a anului fiscal de referinţă. Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care au în proprietate mai multe clădiri, în afara celor situate la adresa de domiciliu, se majorează diferenţiat, pentru cea de-a doua clădire impozitul fiind majorat în procent de 65%. Pentru cea de-a treia clădire, impozitul majorat este în procent de 150%, iar începând cu cea de-a patra clădire, impozitul majorat este în procent de 300%. Gălăţenii care stau pe 17 străzi din Galaţi vor achita impozite şi taxe diferite faţă de anul 2014, dar nu numai în urma majorării acestora, ci şi pentru că, prin decizia aleşilor locali, străzile unde locuiesc au fost încadrate în alte zone de impozitare. Cele mai multe artere au trecut din zona C de impozitare în zona B, deoarece au fost dotate cu utilităţi, iar starea carosabilului este bună. Este cazul străzilor Crinului, Gerului, Gheorghe Stroiciu, Henri Coandă, Sulinei, Unirii şi Zefirului. În zona B au trecut străzile Tineretului I, II. Bulevardul Siderurgiştilor a trecut din zona A de impozitare în zona B, între numerele 44, respectiv 47, şi capăt. Deoarece nu are canalizare, iar carosabilul este din piatră cubică, strada Anghel Saligny a trecut din zona B în zona C, pe porţiunea cuprinsă între numerele 1 - 35 şi 2 - 50. Fără canalizare şi cu carosabilul deteriorat, strada Enăchiţă Văcărescu a regresat din zona B în zona C, iar Calea Prutului a fost integral plasată în zona C. Pe harta de impozitare apare Fundătura Florilor de Jos, care a fost inclusă în zona A, iar Aleea Frasinilor în zona D.
Cât îi va costa pe gălăţeni strângerea gunoiului
Chiar dacă au mai fost probleme legate de strângerea gunoiului, probleme observate mai ales când a nins şi gunoiul nu a fost strâns la timp din anumite cartiere, gălăţenii vor plăti taxa de habitat de 56 de lei de persoană pe an, respectiv cu doar un leu mai mult faţă de anul trecut. În ceea ce priveşte taxa de ecarisaj, valoarea ei a rămas neschimbată, adică de 3 lei, însă ar fi de apreciat dacă s-ar face eforturi pentru a se strânge cât mai mulţi câini de pe stradă. Persoanele juridice şi cele asimilate persoanelor juridice vor plăti o taxă de ecarisaj anuală de 56 de lei pe an, cu un lei mai mult faţă de anul trecut.