Lucrările de construcţie cu fonduri europene a primei grădiniţe din municipiul Galaţi, de după 1990, vor începe în zilele următoare după ce luni, 08 februarie 2021, Primăria municipiului Galaţi a predat amplasamentul către constructor.
Grădiniţa se va construi în cartierul Ţiglina 2, pe strada Constructorilor nr. 18 C, pe locul unor garaje demolate, va avea parter şi două etaje, opt săli de clasă, un cabinet medical, loc de joacă şi birouri. De asemenea, se vor asigura dotări precum: mese, scaune, birouri, dulapuri şi vestiare, jocuri, videoproiectoare, laptopuri, ecrane de proiecţie, imprimante, materiale didactice etc.
La exterior se vor amenaja spaţii de joacă pentru copii care vor avea la dispoziţie căsuţe, leagăne sau tobogane. Grădiniţa este destinată unui număr de 160 de preşcolari, împărţiţi în 8 săli de grupă.
Aria desfăşurată construită va fi de 1.250 mp, aria construită va avea 503 mp, suprafaţa terenului fiind de 1.626 mp.
Constructorul este societatea Midanne Invest SRL şi are la dispoziţie 12 luni pentru execuţia lucrărilor, valoarea contractului fiind de 5.055.000 lei cu TVA.
Proiectul este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiţii 4.4 – Creşterea calităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului sporit la educaţie timpurie şi sprijinirea participării părinţilor pe piaţa forţei de muncă.
Valoarea totală proiect este de 7.017.694,51 lei, din care valoarea totală eligibilă este de 5.744.482,91 lei.
Primăria municipiului Galaţi are în diverse stadii, 31 de proiecte cu fonduri europene în valoare de 206.402.366 lei (peste 42 de milioane de euro), din care 3 proiecte s-au finalizat (1,3 milioane de euro), 11 proiecte sunt în implementare (13,9 milioane de euro), iar 17 proiecte sunt în evaluare (26,9 milioane de euro). Contribuţia de la bugetul local pentru toate aceste proiecte este estimată la 5,2 milioane de euro.