Primăria municipiului Galaţi şi societatea Apă Canal informează că în Valea Oraşului au demarat lucrările pentru realizarea unei noi staţii de pompare performante, astfel încât va creşte cu 60% capacitatea de preluarea a apelor pluviale în această zonă, de la 17.000 de mc/oră la 27.000 de mc/oră.
Lucrările sunt de mare complexitate, întrucât adâncimea necesară realizării staţiei este de 12 metri. Practic, noua staţie va avea o capacitate de preluare a apelor provenite din precipitaţii de 10.000 de mc/oră (respectiv 2 pompe de mare capacitate de 5.000 de mc/oră fiecare), în condiţiile în care în prezent staţia de pompare existentă în Valea Oraşului are o capacitate de 17.000 de mc/oră.
Staţia de pompare, ce va fi alimentată separat cu energie electrică de forţă, va fi amplasată pe strada Al. Moruzzi, în intersecţia cu străzile Dogăriei şi Răsăritului, în apropierea Spitalului General Căi Ferate Galaţi.
Lucrările fac parte din amplul proiect cu fonduri europene derulat de către operatorul Apă Canal la nivelul judeţului, în cadrul căruia municipiul Galaţi beneficiază de lucrări de peste 17 milioane de euro pentru modernizarea şi extinderea sistemului de apă şi canalizare, potrivit Biroului de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Articole similare: Valea Oraşului scapă de inundaţii! Încep lucrări pentru o nouă staţie de pompare a apei