23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Fii gospodar, altfel rişti amenzi de până la 2500 lei!
Fii gospodar, altfel rişti amenzi de până la 2500 lei!
Primăria municipiului Galaţi supune dezbaterii publice Regulamentul privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Galaţi, precum şi a faptelor ce constituie contravenţii, constatarea şi sancţionarea acestora. Prin acest regulament se stabilesc obligaţiile şi răspunderile care revin autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici, asociaţiilor de proprietari/locatari, celorlalte persoane juridice, precum şi cetăţenilor pentru buna gospodărire a municipiului Galaţi. 
Documentul se întinde pe mai bine de 25 de pagini, însă cotidianul nostru vă prezintă doar o parte din cuprinsul acestuia. Întregul document poate fi consultat pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi.  Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare a persoanelor interesate, pot fi depuse zilnic până la data de 31.07.2017 prin formularul online pus la dispoziţie pe pagina de internet a Primăriei, dar şi prin Poştă, pe adresa instituţiei din str. Domnească, nr. 38 sau la Registratura Generală din Galaţi, str. Fraternitatii nr. 1.
Asigurarea şi păstrarea curăţeniei pe teritoriul municipiului, buna gospodărire a acestuia şi respectarea normelor în domeniul edilitar-gospodăresc, igienă şi sănătate publică, protecţia mediului, comerţ, circulaţie rutieră, constituie obligaţii fundamentale ce incumbă autorităţilor administraţiei publice locale, instituţiilor publice, agenţilor economici şi altor persoane juridice, precum şi cetăţenilor. Iată, în cele ce urmează câteva din sancţiunile ce urmează a fi aplicate după aprobarea acestui regulament.
 
Amenzi de până la 2500 lei pentru neafişarea la loc vizibil a graficului cu orele de odihnă
 
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 – 1500 lei pentru persoane fizice şi 1000 – 2500 lei pentru persoane juridice, neîntreţinerea faţadelor de la magazine, chioşcuri sau tonete, neîntreţinerea în bune condiţii a instalaţiilor comune proprii clădirii (ascensor, instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală, etc).
Aceleaşi amenzi vor primi şi cei care nu-şi repară şi vopsesc gardurile şi porţile sau cei care nu tâmplăria tâmplăria şi nu înlocuiesc geamurile sparte la faţadele orientate spre domeniul public.
Consttituie contravenţie şi neîmprejmuirea şi nesalubrizarea terenurilor deţinute cu orice titlu. 
Asociaţiile de locatari vor primi şi ele amenzi de până la 2500 de lei pentru neafişarea la loc vizibil, la parterul fiecărei scări de bloc a tabelului cu toţi proprietarii sau chiriaşii precum şi a numărului de persoane din fiecare apartament, dar şi pentru neafişarea la loc vizibil a graficului cu orele de odihnă, când sunt interzise activităţile care pot deranja liniştea şi ordinea locatarilor.
Amenzi vor fi date şi pentru neîndepărtarea imediat după oprirea intemperiilor, a zăpezii şi gheţii de pe trotuare, de pe acoperiş, din faţa imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea (zăpada sau gheaţa se depune pe carosabil lângă bordură, fără să împiedice circulaţia şi scurgerea apei în sistemul de canalizare), nepresărarea de nisip, rumeguş sau alte materiale antiderapante pe trotuare, în faţa imobilelor deţinute cu orice titlu, în caz de polei. 
Nepăstrarea în bună stare de folosinţă a băncilor, coşurilor de gunoi, indicatoarelor, panourilor de afişaj, cabinelor telefonice, locurilor de joacă pentru copii, precum şi a altor dotări de mobilier urban va fi amendată corespunzător.
 
Aruncatul cojilor de seminţe pe jos sau uscatul rufele pe domeniul public constituie contravenţie
 
Neîmprejmuirea incintelor şantierelor de construcţii sau a punctelor de lucru şi neinstalarea panourilor de avertizare şi identificare, nemenţinerea ordinii şi curăţeniei pe căile publice de acces în şantiere precum şi în jurul acestora, executarea de lucrări sau săpături pe domeniul public fără aprobările legale, nerespectarea amplasamentelor aprobate pentru chioşcuri, rulote şi tonete, neîntreţinerea sau neluarea măsurilor de curăţenie în jurul acestora, utilizarea garajelor situate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al municipiului în alte scopuri şi pentru alte activităţi decât cea de garare a vehiculelor, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 – 1500 lei – pentru persoane fizice, 1000 – 2500 lei – pentru persoane juridice. Aceleaşi amenzi vor fi şi pentru cei care îşi spală autovehiculele pe domeniul public, sau abandonează pe domeniul public de aparate de orice fel, autoturisme, utilaje defecte, tonete, chioşcuri, construcţii metalice. 
Nici cei care aruncă hârtii, bilete, resturi de ţigări, coji de seminţe, sticle sau alte ambalaje pe alei, peluze, în parcuri, zone verzi şi pe trotuare, mijloace de transport în comun sau în alte locuri publice nu vor scăpa de amendă. 
Spălatul sau uscatul rufelor în public este şi el sancţionat. Pentru amplasarea bătătoarelor de covoare şi a pubelelor pentru colectarea deşeurilor menajere la mai puţin de 10 metri de ferestrele imobilelor şi fără a respecta normele igienico-sanitare în vigoare, dar şi pentru utilizarea domeniului public pentru diferite activităţi gospodăreşti (spălat rufe, covoare sau obiecte de uz casnic, uscat rufe, gătit etc.) vor date amenzile menţionate mai sus.
 
Plimbatul câinelui fără lesă sau necurăţirea excrementelor acestuia, amendă de până la 1000 de lei
 
Toate animalele de companie vor avea carnet de sănătate cu vaccinurile la zi, întreţinându-se igiena în apartamente şi pe părţile comune ale imobilului pentru a nu crea disconfort vecinilor. Persoanele care deţin câini şi/sau pisici vor avea în mod obligatoriu carnetul de sănătate al animalului care trebuie să cuprindă toate acţiunile sanitar - veterinare  (vaccinări, deparazitări) prevăzute de normele specifice în domeniu. Carnetul trebuie să fie eliberat de un cabinet veterinar autorizat. În timpul plimbării câinilor pe domeniul public, vor fi ţinuţi în lesă, iar, cei de talie mijlocie /mare vor avea în mod obligatoriu botniţă. Însoţitorii vor avea asupra lor carnetul de sănătate al animalului. Însoţitorii vor avea asupra lor, în timpul plimbării, echipamentul necesar în vederea colectării dejecţiilor produse de câini. După colectare, punga va fi închisă etanş şi depusă într-un punct de colectare a gunoiului. Persoanele care însoţesc animale de casă pe domeniul public au obligaţia să strângă dejecţiile rezultate. Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă întren 200 – 1000 lei – pentru persoane fizice şi 500 – 1500 lei – pentru persoane juridice, necurăţirea de către proprietarii câinilor a excrementelor lăsate în locurile unde circulaţia câinilor este permisă, deţinerea de către asociaţiile de locatari sau proprietari a câinilor pe spaţiile comune, în jurul imobilelor sau în adăposturi amplasate pe domeniul public, nedeţinerea în timpul plimbării câinilor a carnetului de sănătate şi a echipamentului necesar în vederea colectării dejecţiilor produse de animale; după colectare punga va fi închisă etanş şi depusă într-un punct de colectare a gunoiului, dar şi plimbarea câinilor pe domeniul public fără lesă, iar cei de talie mijlocie/mare şi cei periculoşi fără botniţă şi lesă. 
 
Procedura de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
 
Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor se face de către poliţiştii locali, de primar şi împuterniciţii acestuia, de ofiţerii şi agenţii de poliţie, de ofiţerii şi subofiţerii jandarmeriei. Agentul constatator stabileşte amenda în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. În afara sancţiunilor, agentul constatator va putea stabili în cuprinsul aceluiaşi proces-verbal, când va fi cazul, atât valoarea pagubei produse prin contravenţie, cât şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, cu precizarea valorilor.  Plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se depune la Judecătoria Galaţi, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Articole înrudite