Combinatul siderurgic a cerut Curţii de Apel Galaţi să reducă semnificativ taxa de poluare, care în 2011 şi 2012 a fost stabilită de Consiliul Local la 7.885.100 de lei pe an (peste 1,85 de milioane de euro), pe motiv că aceasta nu se justifică. Majorarea taxei a fost decisă prin HCL 462/24 noiembrie 2011, iar reprezentanţii ArcelorMittal Galaţi au depus o plângere prealabilă la forul deliberativ local pentru reducerea taxei, dar susţin că nici până astăzi nu li s-a răspuns. Administraţia Combinatului îşi motivează cererea de reducere a taxei de poluare pe faptul că a închis principalele surse de poluare de pe platforma siderurgică şi că astfel nu s-ar mai justifica plata celor peste 1,85 de milioane de euro pe an. „Pentru a diminua efectele crizei, a fost regândită strategia de funcţionare a Combinatului şi au fost oprite unele capacităţi de producţie precum Uzina Cocso-Chimică, Laminorul de Tablă Groasă nr.1, Furnalul nr. 2 şi Aglomerare 1. S-a redus astfel semnificativ impactul asupra mediului, cantitatea de pulberi scăzând de patru ori faţă de 2007”, susţin reprezentanţii Combinatului.
Producţia de oţel a scăzut semnificativ
Consilierii locali au majorat constant taxa de poluare pentru ArcelorMittal Galaţi, de la patru milioane de lei în 2006 la aproape opt milioane de lei în 2011. Administraţia Combinatului susţine că valoarea taxei actuale nu s-ar mai justifica, în condiţiile în care producţia de oţel a scăzut puternic în perioada 2009-2011. Reprezentanţii colosului siderurgic precizează că prin închiderea Uzinei Cocso-Chimice în 2009, concentraţia de amoniu a scăzut de 11 ori, iar concentraţiile de fenoli şi cianuri s-au diminuat de două ori. Toate aceste date trebuie însă confirmate şi de Agenţia Regională de Protecţia Mediului Galaţi. ArcelorMittal Galaţi îşi motivează procesul împotriva Consiliului Local Galaţi prin faptul că taxa de 1,85 de milioane de euro ar afecta direct preţul oţelulului vândut de societate, în condiţiile în care 30% se vinde pe piaţa locală şi 70% pe piaţa externă. Problema este că administraţia Combinatului le cere judecătorilor să reducă taxa pe motiv că forul deliberativ local nu a stabilit-o în funcţie de o analiză a nivelului de poluare asupra mediului înconjurător, dar acest lucru nu a fost făcut nici de către ArcelorMittal. Pentru a se lămuri asupra acestui aspect, magistraţii au dispus efectuarea unei expertize, care să stabilească clar nivelul de poluare produs de combinat şi, în funcţie de acesta, dacă se justifică majorarea taxei de poluare sau, dimpotrivă, e necesară o reducere a acesteia.