Începând de duminică dimineaţa Electrocentrale nu mai primeşte gaze naturale de la Romgaz, societatea locală trecând la folosirea păcurii pentru a asigura agentul termic primar către Apaterm cât şi a aburului către Combinat, ne-au declarat surse demne de încredere. Potrivit aceloraşi surse, Electrocentrale, care a notificat la sfârşitul săptămânii trecute atât Apaterm dar şi Primăria în legătură cu faptul că va sista furnizarea agentului termic primar la începutul acestei săptămâni, fără însă să precizeze o dată când va face acest lucru, mai are o rezervă de păcură pentru 3-4 zile, după care ar putea fi nevoită să sisteze furnizarea agentului termic către Apaterm în cazul în care cei de la Romgaz nu vor încheia un nou contract şi nu vor relua furnizarea gazelor naturale.
Directorul general al Electrocentrale, Tudor Petre, s-a deplasat ieri la Bucureşti pentru a discuta cu persoane din conducerea Ministerului Energiei pe tema problemei apărute la Galaţi, rămânând însă de văzut dacă va reuşi să rezolve situaţia, până la închiderea ediţiei acesta neputând fi contactat pentru un punct de vedere legat de discuţiile purtate la Bucureşti.
În cursul după-amiezii de vineri Primăria Galaţi a dat un comunicat de presă în care a precizat punctul de vedere legat de anunţul Electrocentrale privitor la sistarea furnizării agentului termic primar. „Această măsură va afecta zecile de mii de gălăţeni care îşi plătesc la timp apa caldă şi căldura şi care nu au nicio vină că producătorul agentului termic este incapabil să-şi gestioneze, în mod eficient şi profitabil, activitatea. Este, de asemenea, o măsură incorectă şi descurajantă, deoarece ignoră faptul că gălăţenii au plătit, în ultimele luni, sume mult mai mari faţă de cele facturate, în încercarea de a reduce din datoriile acumulate în zeci de ani”, susţin reprezentanţii Primăriei.
Primarul Marius Stan solicită Guvernului să declanşeze o anchetă la Electrocentrale, primarul susţinând că „avem tot dreptul să cerem Guvernului, în numele gălăţenilor bun-platnici, deschiderea unei investigaţii la CET (Electrocentrale) Galaţi, care să stabilească dacă măsurile tehnice şi economice luate de actualul management al acestei companii de stat au avut o justificare economică şi au respectat interesul legitim al contribuabililor".