23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Echipamente medicale de 158.000 lei la Spitalul Târgu Bujor (FOTO)
Echipamente medicale de 158.000 lei la Spitalul Târgu Bujor (FOTO)

Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a anunţat, astăzi, luni, 18 noiembrie 2019, că un nou lot de echipamente medicale a ajuns la Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor. Este vorba de o masă de operaţie, două monitoare de funcţii vitale şi un pat hidraulic performant pentru urgenţe.

"Continuăm achiziţia de aparatură medicală pentru spitalele gălăţene pe care le avem în subordine: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Spitalul Orăşenesc Târgu Bujor, Spitalul de Boli Infecţioase şi Spitalul de Pneumoftiziologie. La unitatea medicală din Târgu Bujor au fost puse deja în funcţiune o masă electro-hidraulică pentru intervenţii chirugicale şi două monitoare de funcţii vitale pentru nou-născuţi. De asemenea, la camera de gardă pentru primirea urgenţelor a fost instalat un pat hidraulic modern, care prin faptul că poate fi reglat pe mai multe direcţii ajută medicii în timpul intervenţiilor de urgenţă. În plus, în zilele următoare vor fi montate încă două paturi medicale special concepute pentru urgenţe", a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Echipamentele medicale au o valoare totală de 158.000 lei, după cum urmează: masa de operaţie - 87 de mii de lei (din fonduri de la CJ Galaţi); cele două monitoare - 25 de mii de lei (din fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi CJ Galaţi); patul hidraulic pentru urgenţe - 14 mii de lei (din fonduri de la CJ Galaţi); cele două paturi pentru urgenţe - 32 de mii de lei (din fonduri de la CJ Galaţi).

FOTO în Galeria de imagini de mai jos!


Articole înrudite