Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor: Porumb Camelia (pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, fapta având ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată); Matei Gabriela, la data faptelor consilier în cadrul primăriei comunei Gohor, jud. Galaţi (pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, fals intelectual şi fals material în înscrisuri oficiale); Pamfile Nina, la data faptelor consilier în cadrul primăriei comunei Gohor, jud. Galaţi (pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi fals intelectual); Ficzi Ioan, la data faptelor consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul Local Tecuci (pentru săvârşirea a 3 infracţiuni de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene).
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada 2012-2014, Porumb Camelia a depus la APIA mai multe documente false (adeverinţe având ca emitent Primăria Gohor şi contracte de arendare) în vederea acordării sprijinului financiar în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţinea în realitate.
O parte dintre documente au fost completate în fals de către Matei Gabriela şi Pamfile Nina, cunoscând că acestea vor fi depuse la APIA de către Porumb Camelia. În acelaşi context, în perioada mai – iunie 2016, Matei Gabriela a falsificat registrul agricol al satului Nărteşti, comuna Gohor, prin ştergerea menţiunilor făcute în acest registru şi prin suprascrierea altor date, ceea ce a adus modificări de natură să producă consecinţe juridice, astfel încât cele consemnate să corespundă cu adeverinţele eliberate inculpatei Porumb Camelia. De asemenea, iPorumb Camelia a beneficiat şi de ajutorul lui Ficzi Ioan, în calitate de consilier superior în cadrul APIA – Centrul Local Tecuci 1, care i-a admis cererile fără să verifice dacă acestea sunt conforme cu prevederile legale. APIA – Centrul Judeţean Galaţi s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 27.340,46 lei. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui imobil aflat în proprietatea inculpatei Porumb Camelia. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Galaţi cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.