Într-un cimitir din Galaţi plin de mărăcini şi cruci a fost îngropat Mihai Alexandru Stoian, un adolescent de 19 ani care nu a avut scăpare din sclavie decât prin moarte, notează antena3.ro.
În scurta lui viaţă, pe nimeni nu a interesat că a fost exploatat, bătut, înfometat, batjocorit şi aruncat să trăiască într-o baracă, printre animale. Zece ani a durat coşmarul acestui copil şi tot atât indiferenţa unei comunităţi întregi din comuna Slobozia Conachi din Galaţi.
De la mamă până la vecini, asistenţa socială, primar, Poliţie sau Protecţia Copilului.
Ultima fotografie cu Mihai în viaţă a fost făcută la înmormântarea tatălui, singurul din familie care îl mai putea salva. Pe chipul băiatului se vedea disperarea. Propria mamă se lăsase păcălită de o mătuşă înstărită să îl dea pe Mihai la stână când avea nouă ani ca să îl înveţe cu munca. Chipurile, să nu mai fure şi să nu apuce pe căi greşite.
Mătuşa însă avea nevoie de un sclav să îi păzească oile. Fratele mai mic al lui Mihai ar fi putut avea aceeaşi soartă. Radu s-a născut în anul în care Mihai a fost luat la stăpâni. Au aşteptat să crească, l-au vânat pe stradă şi au procedat exact ca în cazul fratelui său, doar că pe Radu îl lăsau să se întoarcă seara acasă, după muncă.
"Când veneam de la şcoală cu colegii, cu prietenii, mă trimiteau la oi că altfel mă bate. Eram chinuiţi, bătuţi. Am petrecut cu el (n.r. cu fratele lui, Mihai) câţiva ani buni, mergeam cu el cu oile, dormeam cu el", a povestit Radu pentru Antena 3 CNN.
Într-o baracă neîncălzită şi murdară, singur, fără mâncare, fără familie, fără viitor. Bătut cât pentru zece vieţi. Când fugea din sclavie să îşi vadă mama, fratele şi sora, mătuşa îi convingea că trebuie să îl dea pe brazdă pe băiat şi îl lua înapoi la stână.
Mihai era la dispoziţia exclusivă a familiei Nedelcu. A fost ţinut departe de civilizaţie, în cuşca din spatele casei sau pe câmp cu oile. Zece ani nu a avut voie să vorbească cu nimeni, nu avea prieteni, nu a avut copilărie. Doar un câine şi 300 de oi. Şi un stăpân care l-a torturat zilnic.
Ce au făcut profesorii când au văzut că Mihai nu mai vine la şcoală? Ce au făcut asistenţii sociali sub nasul cărora copilul era torturat? Ce a făcut primarul sau Protecţia Copilului? Ce au făcut sătenii care nu aveau cum să nu observe că în curtea vecinului lor un copil e exploatat până la epuizare?
Aproape toţi au reacţionat la fel. Nici când Mihai s-a îmbolnăvit grav de plămâni nu a fost lăsat în spital să se vindece. Când sora sa l-a văzut ultima oară, Mihai se stingea încet.
"Era trist, l-am văzut trist. Mi-a cerut un telefon. I-a cerut soţului meu dacă îi lasă telefonul meu şi atunci i-am dat telefon pentru că am zis că aşa vom mai vorbi cu el, dar din păcate i-au luat telefonul că au zis că nu este el în stare să vorbească la telefon", a precizat tânăra.
Şi pentru că viaţa unui copil nu a avut nicio importanţă pentru nimeni, disperat şi fără de ajutor, Mihai a renunţat la viaţă. A fost găsit mort, lângă oile lui. Era noiembrie 2015, iar băiatul abia împlinise 19 ani.
Abia atunci, în ochii unui procuror, moartea lui Mihai a fost mai mult decât o sinucidere. La şapte ani distanţă, Rodica şi Nicolae Nedelcu, mătuşa şi unchiul care l-au exploatat şi batjocorit sunt judecaţi la Tribunalul Galaţi pentru sclavie şi determinarea sau înlesnirea sinuciderii.
În faţa unui asemenea caz, ne întrebăm câţi copii ca Mihai mai sunt în România şi ce tragedii i-ar putea trezi din adormire pe cei plătiţi să deschidă ochii la timp şi să îi ajute?
Potrivit unui raport UNICEF, în ţara noastră mulţi copii sunt obligaţi să muncească de la şapte-opt ani, iar această formă de exploatare intră în firesc chiar şi atunci când cei mici abandonează şcoala sau se îmbolnăvesc din cauza muncii.
În Europa, România e şi o sursă de trafic de persoane exploatate prin muncă, inclusiv minori. Acuzaţiile au rămas nepedepsite, iar autorităţile au făcut puţine eforturi să împiedice exploatarea copiilor.
