Soarta furnizării apei calde şi a căldurii, serviciu care este asigurat la ora actuală de către Apaterm, ar putea fi decisă de către instanţă. Potrivit informaţiilor făcute publice de către senatorul PDL Marius Necula, în cadrul conferinţei de presă susţinute vinerea trecută, lichidatorul Apaterm a introdus o acţiune în instanţă prin care a solicitat obligarea Consiliului Local şi a Primăriei să scoată la licitaţie serviciul de furnizare a agentului termic. Senatorul Necula a mai precizat că primul termen al procesului intentat de către lichidator va fi pe data de 5 aprilie şi a mai precizat că la Apaterm încă ar exista probleme care nu au fost rezolvate în urma schimbării conducerii societăţii.
Demers „portocaliu” neluat în seamă
Potrivit declaraţiei consilierului local PDL, Viorel Trif, licenţa pe care Apaterm o deţinea în vederea furnizării apei calde şi a căldurii ar fi expirat în cursul lunii decembrie 2010. „De la acea dată şi până la ora actuală, Apaterm furnizează în mod ilegal apă caldă şi căldură populaţiei. Grupul de consilieri locali ai PDL a iniţiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care solicită scoaterea la licitaţie publică a acestui serviciu, proiect care, potrivit informaţiilor pe care le am, până la această oră nu a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local care este programată să aibă loc joi. Din câte ştiu, primarul Dumitru Nicolae este cel care nu doreşte ca acest proiect să fie introdus pe ordinea de zi”, ne-a declarat consilierul local PDL, Viorel Trif.
Termoelectrica va intra în lichidare, Electrocentrale Galaţi rămâne
Termoelectrica va intra în lichidare şi va fi desfiinţată în acest an, odată cu filialele neviabile, a declarat luni Alexandru Sandulescu, director general în cadrul Ministerului Economiei.
"Vom extrage din Termoelectrica termocentralele viabile, care şi-au dovedit utilitatea în timpul iernii, adică Galaţi şi Brăila. Restul Termoelectrica va intra în lichidare, iar restul centralelor vor dispărea", a spus Săndulescu, în cadrul unei conferinţe pe teme energetice.
În cadrul Termoelectrica mai activează în acest moment termocentralele Deva şi Paroşeni, care vor fi incluse în Complexul Energetic Hunedoara, şi Electrocentrale Bucureşti, care va fi privatizată. Prin urmare, centralele care vor dispărea sunt Doiceşti şi Borzeşti.