23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Aproape 500 de gălăţeni au rămas fără locuri de înhumare
Aproape 500 de gălăţeni au rămas fără locuri de înhumare

În cadrul şedinţei Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice din cadrul Prefecturii Galaţi, societatea Gospodărire Urbană SRL, adică entitatea care are în administrare Cimitirul „Eternitatea”, Cimitirul „Sf. Lazăr” şi Cimitirul „Ştefan cel Mare”, anunţă că Galaţiul se confruntă cu o criză a locurilor de veci.

Având în vedere că ne confruntăm cu o lipsă acută a locurilor de înhumare, motivat şi de faptul că, din cauza pandemiei de coronavirus, am înregistrat o creştere alarmantă a numărului de decese în municipiul Galaţi, a fost demarată o campanie de identificare a locurilor de înhumare la care poate fi ridicat dreptul de concesiune asupra acestora. În speţă, aceste locuri au durata dreptului de concesiune expirată; locul de înhumare este părăsit sau menţinut în stare de neîngrijire (inclusiv cele care au lucrări funerare) pe o durată mai mare de 2 ani; în cazul în care, nu s-a achitat tariful anual de întreţinere timp de 2 ani consecutive; titularul dreptului de concesiune a decedat, a fost înhumat în alt loc şi nu are moştenitori legali/testamentari; pentru locul de înhumare atribuit, nu a fost întocmit/eliberat act de concesiune, din culpa concesionarului, timp de 7 ani de la data atribuirii”, se subliniază în raportul prezentat de Gospodărire Urbană SRL Galaţi.

Pentru a putea elibera unele locuri de înhumare părăsite, neplătite sau cu statut juridic incert, societatea a luat următoarele măsuri:
a) concesionarii şi/sau moştenitorii locurilor de înhumare au fost notificatii şi invitaţi (inclusiv printrun anunţ în presa scrisă sau mass-media) să se prezinte la administraţia cimitirului unde deţin loc de înhumare, în vederea achitării tarifelor de întreţinere anuală a cimitirului şi actualizarea situaţiei juridice şi/sau economice a locului de înhumare pe care îl deţin:
- au fost emise peste 2.100 somaţii;
- au fost emise peste 2.180 notificări;
- au fost emise 470 deciziii de ridicare a dreptului de folosinţă a locurilor de înhumare.
b) a fost începută digitalizarea bazei de date: transpunerea arhivei în format electronic, lucru ce ajută la identificarea locului de înhumare, respectiv la verificarea situaţiei economice a acestuia.

! Tarifele practicate în acest moment de către Serviciul Cimitire şi aprobate prin hotărâre de consiliu local sunt următoarele:
- concesiune pe durată de 7 ani pentru un loc de înhumare în suprafaţă de 3,75 mp este de 105 lei;
- concesiune pe durată de 25 ani pentru un loc de înhumare în suprafaţă de 3,75 mp este de 375 lei;
- tariful anual de întreţinere se calculează în funcţie de suprafaţa concesionată; pentru un loc de înhumare în suprafaţă de 3,75 mp, tariful anual de întreţinere este de 58,05 lei.


Articole înrudite