17 APRILIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Daruri pentru nevoiaşii de la Adăpostul de noapte din Brăila
FOTO: Daruri pentru nevoiaşii de la Adăpostul de noapte din Brăila

Luni, 7 aprilie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au continuat programele social-filantropice desfăşurate în preajma marilor sărbători creştine pentru persoanele cu posibilităţi materiale reduse, singure şi adesea aflate în situaţii cu risc social crescut.
Un astfel de program social-filantropic a fost organizat luni de către Protoieria Brăila la Centrul Social de Găzduire în Regim de Urgenţă din municipiul Brăila.
Acest program eparhial se desfăşoară în baza Protocolului de colaborare încheiat între Arhiepiscopia Dunării de Jos, prin Protoieria Brăila, şi Direcţia de Asistenţă Socială Brăila.
Cu acest prilej, s-au oferit celor aproximativ 60 de persoane adulte găzduite de Adăpostul de noapte din Brăila produse igienico-sanitare, articole vestimentare, alimente neperisabile şi alte daruri necesare îngrijirii personale.
Darurile menţionate au fost oferite cu sprijinul a 28 de parohii din municipiul Brăila, valoarea acestora fiind de 20.000 de lei.
De precizat este şi faptul că parohiile din protopopiatul Brăila oferă constant sprijin spiritual şi material acestor semeni sărmani, informează Arhiepiscopia. Galerie de imagini, mai jos!

Despre Adăpostul de noapte

Beneficiarii serviciilor sociale acordate în Adăpostul de noapte sunt persoane adulte fără adăpost, cu precădere cele dependente de stradă, afectate fizic şi psihic, cu şanse minime de inserţie, persoane care nu au afectată independenţa fizică.
Grupul ţintă al adăpostului de noapte este alcătuit din persoane care nu au locuinţă proprietate personală sau care trăiesc într-o locuinţă improprie şi realizează venituri reduse de până la nivelul pensiei sociale minime garantate, conform legislaţiei în vigoare. 
Cazarea persoanei asistate în Adăpostul de noapte se realizează pe o durată de maxim 12 ore, de la ora 19:00 la ora 07:00. Primirea beneficiarilor în cadrul Adăpostului se realizează în intervalul orar 19:00 – 22:00, mai precizează Arhiepiscopia.


Articole înrudite