23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Apă caldă până la sfârşitul lunii octombrie, în aceleaşi condiţii
Apă caldă până la sfârşitul lunii octombrie, în aceleaşi condiţii

Administratorul special al Electrocentrale, Mustafa Sinan, ne-a declarat că Adunarea Creditorilor, în şedinţa de luni, a decis prelungirea perioadei în care se va furniza apă caldă, până la finele lunii octombrie.

„Electrocentrale Galaţi SA va prelungi perioada de implementare a soluţiei actuale de producere a energiei termice destinată preparării apei calde menajere până la sfârşitul lunii octombrie 2015, în condiţiile de până acum, mai exact cu condiţia plăţii în avans, de către distribuitorul local, a contravalorii acesteia. Acum câteva zile vă spuneam că este necesară şi o decizie în acest sens din partea Adunării Creditorilor societăţii noastre. În şedinţa de luni s-a hotărât să mergem în continuare în baza acestei înţelegeri cu ArcelorMittal şi să furnizăm apă caldă oraşului. În privinţa căldurii, Romgaz nu şi-a schimbat poziţia şi ne-a comunicat clar că nu ne va furniza gaz decât cu condiţia constituirii unei garanţii”, ne-a declarat administratorul special al Electrocentrale, Mustafa Sinan.

Cu alte cuvinte, până la finele lunii octombrie, apa caldă menajeră este produsă de Electrocentrale cu ajutorul ArcelorMittal, care îi livrează, contra cost, abur industrial (drept combustibil), în baza unui protocol încheiat între între Consiliul Local, Electrocentrale şi Calorgal. Asociaţiile care au semnat noile contracte cu societatea Calorgal au pornit “de la zero” cu plata facturilor şi acum primesc apă caldă. 

În ceea ce priveşte încălzirea locuinţelor la iarnă, reprezentanţii Calorgal ne-au declarat că la începutul lunii octombrie se va demara încărcarea cu apă a reţelei de încălzire. La rândul său, Electrocentrale dă asigurări printr-un comunicat de presă că „este pregătită din punct de vedere tehnic şi poate relua oricând producerea şi furnizarea energiei termice, după îndeplinirea de către Calorgal SA Galaţi a condiţiilor deja ştiute”.

„Pentru furnizarea energiei termice în sezonul rece începând cu 1 noiembrie 2015, facem un apel şi pe această cale celorlalţi factori implicaţi - distribuitorul local Calorgal SA Galaţi, municipalitate şi Prefectură - să întreprindă toate demersurile necesare îndeplinirii condiţiilor impuse în acest sens de Comitetul Creditorilor al Electrocentrale Galaţi - în insolvenţă: semnarea protocolului cu autorităţile locale; constituirea unei garanţii faţă de societatea noastră care va fi cesionată către furnizorul de gaze naturale - SNGN Romgaz SA Mediaş. O condiţie suplimentară pentru reluarea producerii de energie termică în sezonul rece este şi achitarea/ eşalonarea/ garantarea datoriilor curente înregistrate de societatea noastră către furnizorul de gaze naturale (SNGN Romgaz SA Mediaş) şi furnizorul serviciului de transport gaze naturale (SNTGN Transgaz SA Mediaş) din iarna trecută, în sumă de 53,7 milioane lei, care au fost generate de neîncasarea contravalorii energiei termice livrate în sezonul de iarnă anterior distribuitorului local Apaterm, aflat în faliment, în cuantum de 51,6 milioane lei”, mai precizează Electrocentrale.


Articole înrudite