23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alte câteva sute de siderurgişti vor părăsi Combinatul
Alte câteva sute de siderurgişti vor părăsi Combinatul

Acest lucru îl vor spune circa 400 de angajaţi ai unităţii siderurgice, care şi-au depus până la data de 15 iulie cererea de renunţare la locul lor de muncă. Potrivit surselor noastre, o parte dintre cei care au decis să nu mai muncească în Combinat şi se află în pragul pensionării lucrau în departamentul talent pool. Numărul celor care şi-au depus cereri poate fi considerat mare pentru perioada pe care angajaţii ArcelorMittal Galaţi au avut-o la dispoziţie pentru a face acest lucru, dar depinde câţi îndeplinesc condiţiile impuse de companie şi dacă administraţia le aprobă solicitarea. 

Pe platforma combinatului siderurgic a fost lansat un nou program de pre-pensionare pentru acei angajaţii care se pot pensiona până pe 31 decembrie 2017, iar activitatea lor nu este indispensabilă pentru companie. Angajaţii care vor primi undă verde să plece vor beneficia de o sumă fixă de 22.000 lei şi un bonus constând în cel mult 12 salarii compensatorii, acordat în funcţie de numărul de luni pe care l-ar avea până la împlinirea termenului pentru pensionare. De exemplu, un salariat care în mod normal ar urma să se pensioneze în decembrie 2015, în cazul în care s-ar pre-pensiona, ar primi o sumă fixă de 22.000 lei, la care se adaugă şase salarii compensatorii. 

Depunerea dosarelor pentru actuala schemă de pre-pensionare s-a făcut în perioada 1 iunie - 15 iulie, analiza cererilor fiind făcută în lunile iulie şi august. Conducerea Combinatului are dreptul de a respinge cererile angajaţilor care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, dar sunt indispensabili în activitatea Combinatului. Anul trecut, odată cu punerea în practică a schemei de pre-pensionare, au plecat 365 de angajaţi, numărul siderurgiştilor care mai lucrau în Combinat la sfârşitul anului trecut fiind de 6.752 de persoane.


Articole înrudite