Scrisoarea deschisă a senatorului Paul Ichim, în privinţa modificării Materplanului pe transport, a fost transmisă ieri către Guvern, purtând semnătura de susţinere a 10 parlamentari. S-au alăturat demersului deputaţii Victor Paul Dobre, Mircea Toader, Vasile Varga, Nini Săpunaru, George Scarlat, Marius Octavian Popa, Gudu Vasile, Chebac Eugen şi senatorii Motoc Octavian şi Bococ Cătălin.
Reamintim că Senatorul Ichim a făcut de curând un apel către societatea civilă şi parlamentarii din zonă să i se alăture într-un demers ce vizează modificarea strategiei de transport până în 2030. Asta deoarece întreaga Moldovă plus judeţele Brăila şi Tulcea au fost excluse din strategia de dezvoltare a drumurilor României. Oportunităţile de dezvoltare economică şi turistică a regiunilor istorice Moldova şi Dobrogea de Nord sunt aproape anulate. Cele patru judeţe au rate foarte mari de şomaj, de emigrare, de abandon şcolar, de infracţionalitate etc. iar decalajul economic, social şi cultural faţă de restul regiunilor ţării creşte alarmant de la an la an.
„În perioada în care am solicitat colegilor parlamentari să studieze şi să aducă modificări formei propuse pentru a fi ulterior comasate şi transmise Guvernului, am primit atât mailuri şi am avut şi discuţii cu o parte a celor care reprezintă cetăţenii din zona Galaţi-Brăila-Tulcea-Vrancea în Parlament. Am înţeles de la social democraţi că domniile lor au un dialog direct cu premierul şi că orice problemă este adresată direct acestuia, nu prin intermediul scrisorilor. Am preluat propunerea domnului deputat Chebac referitoare la a doua variantă de ocolire a municipiului Galaţi şi îi mulţumesc pe această cale pentru sugestia făcută. Doresc totodată să aduc la cunoştinţa opiniei publice că demersul meu nu şi-a dorit a purta o anume culoare politică ci s-a dorit a fi unul care să aducă o susţinere reală, vizibilă şi susţinută pentru cetăţenii zonei Galaţi-Brăila-Tulcea-Vrancea”, spune senatorul Paul Ichim.
Nesimţire şi indiferenţă
Nu putem să nu remarcăm totuşi faptul că cele patru judeţe care sunt văduvite de actuala variantă a Masterplanului au nu mai puţin de 43 de parlamentari. 11 din 43! Asta e proporţia bunului simţ versus nesimţire. Chestia spusă de senatorul Ichim cum că parlamentarii PSD n-au semnat pentru că ei discută direct cu premierul e bătaie de joc. Păi dacă discută, atunci îi întrebăm, pe bună dreptate: discută doar în gând?! Nu de alta, dar... ori ei nu au ridicat problema la Guvern ori Guvernului nu-i pasă de ce zic parlamentarii puterii. Şi încă ceva: din lista semnatarilor scrisorii iniţiate de senatorul liberal gălăţean, cel puţin unul, în speţă Chebac Eugen, e din arcul guvernamental. Sau UNPR nu mai e la putere?!
Ca să nu o mai lungim, că oricum scriem în van, concluzia este următoarea: trăim într-un oraş îngheţat, într-un judeţ amorţit şi într-o regiune paralizată dintr-o ţară muribundă. Avem ce am votat şi vom avea şi mai rău. De ce? Pentru că, iată, nici măcar societatea civilă, pe care senatorul Ichim a invitat-o să i se alăture, nu a mişcat în front. Jenant!