Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi prezintă spectacolul *premiat BUJOR (Regia: Leta Popescu/ Scenografia: Bogdan Spătaru) în Festivalul Naţional de Teatru de la Bucureşti, secţiunea FNT educaţional. Reprezentaţia va avea loc joi, 24 octombrie 2024, ora 17:00, la Teatrul Excelsior, în Sala „Ion Lucian” şi se va juca cu casa închisă, biletele fiind epuizate, anunţă cu bucurie reprezentanţii Dramaticului gălăţean!
Textul acestui spectacol (nerecomandat minorilor sub 16 ani), semnat de Doru Vatavului, un tânăr autor dramatic, este scris special pentru trupa Teatrului Dramatic „Fani Tardini” Galaţi, iar cei 8 actori din distribuţie sunt puşi în valoare de regizoarea Leta Popescu.
(Citește și Schimbări dramatice la „Fani Tardini”! Unde se vor juca spectacolele în următorii 2 ani)
„Povestea domnului învăţător BUJOR este o poveste a anilor 2000 care ne vorbeşte, fără inhibiţii sau încrâncenare, despre relaţiile interumane, despre consecinţe, despre iubire, într-o societate patriarhală unde subiecte ca intimitatea şi educaţia sexuală sunt încă tabu, într-o societate în care mediul online ne-a acaparat, iar în tot acest timp copiii noştri se transformă în adolescenţi, mult mai devreme decât realizăm. Personajul prinicipal, Bujor - învăţătorul, este interpretat de Vlad Volf, Ştefan Forir îl interpretează pe Ion - tatăl alfa, Ciprian Braşoveanu îi dă viaţă lui Ionuţ - tatăl beta, Darius - tatăl informat este interpretat de Vlad Ajder, Miki - mama şefă este jucată de actriţa Elena Ghinea, Petronela Buda o interpretează pe Cristina - mama singură, Laura - mama sfântă este interpretată de Flavia Călin, iar Maria Niţă, cea mai tânără actriţă din echipa teatrului Dramatic «Fani Tardini», o interpretează pe Simona - mama precaută”, potrivit unui comunicat al Teatrului.
BUJOR este al doilea spectacol pe care cunoscuta regizoare de teatru contemporan Leta Popescu, originară din Galaţi, îl montează la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, în cadrul Proiect 9.Teatru românesc contemporan şi totodată, spectacolul cu numărul şase din acest proiect.
(Citeşte şi Leta Popescu, noul director artistic al Dramaticului gălăţean)
„Tema din spectacolul BUJOR este una delicată şi anume: Cum putem vorbi despre educaţia sexuală în şcoli? Cred că aici avem cu toţii experienţe, mai ales la nivelul primelor lecţii pe care le-am primit în acest sens în şcoală…, adică nicio lecţie. Spre deosebire de Vrabia, în Bujor nu sunt poveştile mele. Sunt poveşti pe care Doru Vatavului le-a colectat din memoria lui, din discuţiile pe care le-am avut împreună, dar şi din articole de presă. Spectacolul Bujor, într-un final, ajunge să vorbească şi despre conflictul de a discuta sau nu, în şcoli, despre alte orientări sexuale, iar Doru a făcut o cercetare serioasă pe această problematică şi sunt câteva puncte în acest spectacol, de la ştiri la noi pe scenă, pe care spectatorii o să le regăsească. Încercăm, prin acest spectacol, să aducem o schimbare, să facem un pas, pentru că eu cred că teatrul are şi o valenţă educativă, este un instrument de dialog şi cred că putem comunica despre aceste subiecte cu foarte multă atenţie şi tandreţe, două ingrediente pe care noi le şi presărăm în spectacolul nostru”, declară regizoarea Leta Popescu.
*PREMII:
Premiul pentru cea mai bună regie - Leta Popescu pentru spectacolul „Bujor", la Festivalul de regie „Cătălina Buzoianu”, 2024;
Premiul pentru cel mai bun actor - Vlad Volf pentru rolul „Bujor”, Învăţătorul, la Festivalul de regie „Cătălina Buzoianu”, 2024.
! Ediţia 34 a Festivalului Naţional de Teatru Bucureşti se desfăşoară în perioada 18 - 27 octombrie 2024 (programul evenimentelor aici).
GALERIE DE IMAGINI, MAI JOS! ↓ credit imagini: Tudor Neacșu
Articole similare: Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi deschide Stagiunea 2024-2025