Marţi, Consiliul Judeţean Galaţi a premiat 89 de elevi din mediul rural care, la admiterea la liceu din această vară, au obţinut rezultate remarcabile.
Fiecare elev care a absolvit ciclul gimnazial în unităţile de învăţământ din mediul rural şi a obţinut anul acesta media peste 9,00 la admitere, inclusiv în învăţământul vocaţional, a fost premiat cu suma de 1.500 de lei.
„Este o adevărată bucurie şi o mare onoare să continuăm această frumoasă tradiţie de a premia excelenţa în educaţie. Anul acesta, 89 de elevi din mediul rural au dovedit că, prin muncă, determinare şi ambiţie, pot depăşi orice barieră şi pot ajunge la cele mai bune licee din judeţul Galaţi şi nu numai. Sunt mândru de aceşti tineri extraordinari, care ne arată că educaţia este drumul sigur spre un viitor mai bun. Le doresc din tot sufletul mult succes în tot ceea ce vor face. Felicit, de asemenea, părinţii şi profesorii lor, cei care i-au îndrumat şi susţinut necondiţionat”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.
Cei 89 de elevi premiaţi provin din comunele: Cosmeşti, Iveşti, Lieşti, Griviţa, Schela, Matca, Ghidigeni, Vânători, Slobozia Conachi, Frumuşiţa, Şendreni, Umbrăreşti, Barcea, Drăgăneşti, Cudalbi, Corod, Munteni, Fundeni, Pechea, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului, Fârţăneşti, Independenţa, Ţepu, Braniştea, Cerţeşti, Bălăşeşti, Piscu, Măstăcani şi Tuluceşti.
Cea mai mare medie, respectiv 9,87, a fost obţinută de doi elevi care au absolvit şcolile gimnaziale din Furcenii Noi (comuna Cosmeşti) şi Buceşti (comuna Iveşti), fiind admişi la Colegiul Naţional „Spiru Haret” Tecuci şi Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Galaţi.
GALERIE DE IMAGINI, MAI JOS! ↓