În aceste zile se montează în oraş decoraţiunile specifice Sărbătorii Paştelui, informează Primăria municipiului Galaţi.
Este vorba despre 65 de elemente decorative ce vor fi amplasate în următoarele zone ale oraşului: Grădina Publică, Inelul de Rocadă, rondou „Ceas” - Micro 19, Piaţa Energiei, Catedrala Arhiepiscopală şi Biserica Catolică.
Costurile estimate pentru asigurarea decoraţiunilor sunt de aproximativ 100.000 de lei şi fac parte din acordul cadru derulat cu operatorul de iluminat public.
Decoraţiunile vor fi puse în funcţiune săptămâna aceasta şi vor rămâne până pe 2 mai 2022, precizează municipalitatea.