Tribunalul Galaţi a respins la sfârşitul săptămânii trecute cererea lui Mihai Popleşanu, moştenitorul fostului proprietar al Palatului Gheorghiu, care viza retrocedarea imobilului. Mai multe p ...
Curtea de Apel Galaţi i-a redus substanţial pedeapsa unui traficant de cannabis, Nicuşor Drăguţ, condamnat iniţial la 6 ani şi 4 luni de închisoare pentru constituire a unui grup infracţional ...
Înainte de alegeri, consilierii municipali gălăţeni au reuşit să confirme faptul că nu pot fi un tot unitar nici măcar atunci când pe ordinea de zi a şedinţei figurează proiecte importante ...
Ascanio Baboş a cerut Tribunalului Galaţi să îi reducă pedeapsa primită pentru trafic de persoane în baza legii penale mai favorabile, dar magistraţii au hotărât pe 19 aprilie că nu există ...
Tribunalul Galaţi a admis mai multe probe în apărarea lui Emanoil Bocăneanu, într-un dosar în care fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu este acuzat de trafic de influenţă, şantaj, ...
Primarul Marius Stan a înnodat marţi, simbolic, panglica ce ar fi putut fi tăiată la inaugurarea Băii Comunale (zona în care se află bazinul care ar putea fi utilizat în scop terapeutic, pentr ...
Începând de luni, 18 aprilie 2016, tramvaiul cu indicativul 39, care face legătura în Micro 19 şi Cimitirul Evreiesc circulă doar până la staţia COMAT (strada Henri Coandă). Din această sta ...
Exproprierile dispuse de Primăria Galaţi pentru lărgirea străzii Traian din Galaţi la patru benzi de circulaţie nu decurg deloc aşa cum ar trebui. Reprezentanţii municipalităţii au emis noti ...
Primarul Tecuciului, Daniel Gerhart Ţuchel, a anunţat miercuri dimineaţă, pe pagina sa de facebook, că i-a cerut demisia managerului Spitalului Tecuci, Teodor Negru. A făcut acest lucru deoarece ...
De ani buni, în Galaţi, în apropierea Gării CFR, sub pod, pe o baterie de garaje au apărut alte „garaje”. Construcţia este, evident, ilegală, şi la fel de evident este că supraetajarea es ...
Situaţie penibilă la şedinţa extraordinară de vineri a forului deliberativ local din Galaţi, unde dintre cei 27 de aleşi locali nu au bifat prezent decât 15. Motivul absenteismului în masă e ...
În campusul Universităţii „Dunărea de Jos” a mai fost deschis un punct de prim ajutor pentru studenţi, realizat cu voluntarii de la UVSAR. Acest nou punct de prim ajutor, ce se află în căm ...
Instanţele gălăţene au hotărât să îi trimită după gratii pentru tot restul vieţii pe trei gălăţeni, după ce aceştia s-au dedat la acte de o cruzime ieşită din comun, care i-au şocat ...
O comisie a Primăriei Galaţi, însoţită de poliţişti locali şi de jandarmi, a început operaţiunile de expropriere a 20 de imobile de pe strada Traian, în zona dintre Piaţa Centrală şi str ...
Vor să fie poliţişti în zonele rurale ale judeţului Galaţi. Deja, în cea de a treia zi de înscrieri, la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi, numărul candidaţilor trecea de 3 ...
Consiliul Local Galaţi a adoptat studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii, pe o perioadă de 11 ani, a serviciului de transport public local prin curse regulate în municipiul Galaţi socie ...
PSD Galaţi a anunţat, prin aprilie anul trecut, că a absorbit organizaţia judeţeană PMP. Numai că mai rămăseseră nişte membri răzleţi care s-au regrupat, s-au supărat pe fostul lor preşedinte Cătălin Cristache proaspăt pesedizat şi au ţipat că ei mai sunt aici, în peisajul politic gălăţean.Iată că nu i-a ţinut niciun an că şi-au dat seama că-s cam singuratici şi aşa a venit rândul PNL Galaţi să spună că vreo ”500 de membri ai organizaţiei judeţene PMP au ales să meargă în lupta electorală de anul acesta în formula liberală”, în frunte cu preşedinta organizaţiei Cristina Costandachi. Aşa frăţie mai rar poţi vedea, căci în comunicatul PNL nu au reuşit să scrie corect numele noii colege, căci de emoţia reunirii au scris un n în plus: ...