24 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Baia Comunală s-a înnodat panglica inaugurală
La Baia Comunală s-a înnodat panglica inaugurală

Primarul Marius Stan a înnodat marţi, simbolic, panglica ce ar fi putut fi tăiată la inaugurarea Băii Comunale (zona în care se află bazinul care ar putea fi utilizat în scop terapeutic, pentru fizioterapia celor care au probleme de coloană, sauna pentru femei, sauna pentru bărbaţi, dar şi zona de masaj). Edilul a precizat că refuzul consilierilor locali de a fi angajate câteva femei de serviciu care ar trebui să deservească spaţiul îi împiedică pe gălăţeni să aibă acces la facilităţile amintite mai sus. Condiţiile de acolo se încadrează standardelor civilizate iar gălăţenii ar putea utiliza integral Baia Comunală (ce aparţine municipalităţii - n.r.), după mulţi ani în care aceste servicii nu au mai putut fi oferite. Totuşi consilierii locali ar avea ocazia să voteze acest proiect la şedinţa Consiliului Local de miercuri.
Respingerea de către Consiliul Local a propunerii angajării unor femei de serviciu este doar una dintre micile contre politice prin care partidele îl tot sancţionează de câţiva ani pe edilul Marius Stan, care spune că a refuzat să fie o marionetă politică. Primarul a arătat că subdezvoltarea Galaţiului face parte din “blatul politic” prin care oraşul nostru a fost condamnat de liderii partidelor clasice. Marius Stan a mai precizat că, deşi a rămas liberal în forul său interior, adeziunea sa la PNL fiind una dintre primele depuse la Galaţi, a plecat la UNPR pentru a beneficia de sprijin pe timpul guvernării Ponta, pentru a reuşi să asigure căldura gălăţenilor. Acum e la un partid mic şi se luptă cu partidele care au făcut „istorie” la Galaţi. Uneorii câştigă, alteori pierde, aşa cum a fost cazul proiectului de hotărâre prin care se dădea Baia Comunală în administrarea Fundaţiei Sportul Gălăţean. Consilierii au refuzat, până acum, acest proiect, motiv pentru care Baia Comunală stă închisă. Astăzi, însă, s-ar putea răzgândi.


Articole înrudite