Cercetările arheologice derulate până în prezent la situl arheologic Tirighina - Barboşi au scos la lumină o serie de elemente interesante cu privire la evoluţia sitului, precum şi numeroase v ...
Licitaţia pentru găsirea unui constructor care să efectueze lucrările pentru execuţia cheului din cadrul proiectului "Platforma Multimodală Galaţi - Etapa I - Modernizarea infrastructurii portu ...
Reprezentanţii Damen sunt nemulţumiţi de rezultatul licitaţiei pentru corvetele multifuncţionale şi a înaintat o plângere la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) con ...
Tarabele, dar şi standurile din hala de lapte sau carne la care sunt prezenţi producătorii locali, vor fi dotate cu aparate POS, astfel încât clienţii să poată plăti cu cardul fructele, legum ...
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi scoate la concurs pentru sesiunea de Admitere - iulie 2019, la ciclul I de studii universitare de licenţă, un număr de 1.510 locuri la buget şi 2.17 ...
Un muncitor, în vârstă de 51 de ani, din Mureş, angajat al unei firme subcontractoare la lucrările de realizare a Podului peste Dunăre din Brăila şi Tulcea, a murit, luni dimineaţă, 08 iulie ...
Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a semnat, pe data de 28 iunie 2019, încă 3 contracte de finanţare pentru proiectele mari ...
Primăria municipiului Galaţi a identificat o sursă de finanţare europeană pentru modernizarea Parcului Carol (fostul Parc CFR) prin Programul Operaţional Regional 2014 - 2020, Axa Prioritară 9 ...
Două noi surpări de teren au apărut pe strada Morilor din municipiul Galaţi. Potrivit cetăţenilor care locuiesc în zonă, prima surpare de teren care a apărut pe strada lor este în apropierea ...
Pe esplanada din faţa Primăriei municipiului Galaţi a avut loc, marţi, 02 iulie 2019, prezentarea autobuzului BMC Procity produs de compania BMC Truck & Bus SA din Turcia, câştigătoarea lic ...
Liberty Steel, parte a GFG Alliance, companie deţinută la nivel global de Sanjeev Gupta, a încheiat astăzi, luni, 01 iulie 2019, achiziţia de la ArcelorMittal a şapte fabrici de oţel şi a cinc ...
Grădina Zoologică din Galaţi se îmbogăţeşte cu 19 specii de animale. Începând de vineri, 28 iunie 2019, timp de câteva zile, animăluţele vor fi primite pe rând, dar vor fi putea fi văzut ...
Consiliul Judeţean Galaţi a aprobat joi, 27 iunie 2019, rectificarea bugetului instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2019, în vede ...
Consiliul Local Galaţi a aprobat, în şedinţa din 26 iunie 2019, două hotărâri care modifică taxa specială de habitat (taxa de salubritate), precum şi tarifele practicate de Serviciul Public ...
Consiliul Local Galaţi a aprobat majorarea tarifelor pentru apă potabilă şi canalizare, începând cu data de 01 iulie 2019. Aşa cum se arată în solicitarea societăţii Apă Canal S.A. Galaţi ...
"De aproximativ o săptămâna o echipa de muncitori sapă, sparge şi calcă în picioare, sub roţile utilajelor de lucru, în zona blocurilor K1, N1, B2 din Micro 17, strada Barboşi 57, Galaţi. T ...