Meciurile celui de al doilea turneu Futures de la Complexul Viva se desfăşoară în ritm normal. Cum participanţii sunt cam aceiaşi, un pronostic vizavi de jucătorii care vor ajunge în finală este foarte greu de oferit. Una dintre speranţele organizatorilor se leagă de prezenţa a măcar unui jucator român în semifinalele competiţiei. Acesta ar putea fi Vasile Antonescu, jucător care a lipsit la turneul trecut.
Florin Şipoş - director turneu, a declarat: „Eu sper să nu avem aceeaşi finală de la turneul trecut pentru că ar fi plictisitor. Sunt 80% din jucătorii prezenţi la turneul trecut, dar eu nu cred că vom avea aceeaşi finală. La tenis este însă posibil orice. Băieţii sunt foarte bine pregătiţi, iar clasamentul nu contează foarte mult în astfel de competiţii. Aşteptăm meciuri extrem de spectaculoase în continuare, mai ales că am văzut câţiva tineri de mare perspectivă. Turneele acestea sunt organizate în special pentru jucătorii români. Noi, la Viva avem această politică să-i ajutăm pe jucătorii români să nu mai cheltuie atâţia bani cu transportul şi cu alte lucruri şi să joace în ţara lor. Ei pot acumula puncte care îi pot ridica mult în clasamentul ATP. După aceste turnee de băieţi şi fete vom trece la turneele dedicate copiilor şi juniorilor unde de asemenea le oferim şansa de a se remarca unor talente de la noi din ţara poate încă neşlefuite suficient."
Turneele Futures cu premii de 10.000 de dolari sunt destinate în principal tinerilor, după cum sună şi traducerea cuvântului care însoţeşte numele competiţiilor. Viitorul tenisului românesc stă în organizarea a cât mai multor competiţii internaţionale. Eforturile făcute de Florin Şipoş şi conducerea Complexului Viva trebuie apreciate pentru că Galaţiul a devenit primul oraş de provincie care găzduieşte atât de multe competiţii internaţionale într-un singur an. Primăria Galaţi sprijină acest proiect demarat anul trecut şi care tinde să transforme oraşul de la Dunăre în leagănul tenisului românesc. Acest proiect trebuie să continue, pentru că ar fi păcat să nu fie menţinută ştacheta performanţelor realizate cu atâta trudă.