15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United va testa Naţionala înainte de Europene
United va testa Naţionala înainte de Europene

Vacanţa a luat sfârşit şi ieri la prânz antrenorul David Asandei a sunat adunarea. La primul antrenament care a fost unul de reacomodare a organismului la efort au participat toţi jucătorii. De astăzi însă, vom consemna o absenţă motivată. Este vorba de portarul Petrişor Toniţa, care a fost convocat la Naţionala României, cu care va efectua un stagiu de pregătire centralizată la Chiajna în vederea participării la turneul final al Campionatului European din Belgia, ce va debuta la sfârşitul acestei luni. „Am reluat pregătirea pe care o vom desfăşura în localitate. Ne dorim să continuăm pe aceeaşi linie ca şi în prima parte a campionatului, să ne menţinem pe locul IV la sfârşitul sezonului regulat şi apoi în play-off să încercăm, deşi va fi foarte greu, să tragem tare pentru obţinerea unei medalii. Vom încerca să completăm lotul cu o serie de jucători tineri din pepiniera gălăţeană şi din vecini. Am fost sunat ca pe 24 ianuarie să mergem la Chiajna pentru un amical cu România, înaintea plecării tricolorilor spre Europene, invitaţia ne onorează şi bineînţeles că am acceptat”, ne-a declarat antrenorul David Asandei. De remarcat, că echipa gălăţeană a mai jucat odată cu Naţionala, în septembrie la Călăraşi, scor final 3-4, după ce băieţii noştrii au condus cu 2-0 şi 3-2. Liga I la futsal se va relua pe 9 februarie, când echipa gălăţeană va juca pe teren propriu cu KSE Tg. Secuiesc. După 13 etape, United se poziţionează pe locul IV cu 21 puncte.


Articole înrudite