Nou promovata CS Phoenix Galaţi a încheiat turul de campionat în Liga Naţională de Baschet feminin pe locul VIII, ultima poziţie care asigură prezenţa în play-off. După o vacanţă scurtă dar binemeritată, antrenorul grec Theodosios „Sakis” Paralikas a sunat luni seara adunarea în vederea pregătirii returului de campionat. „Am avut un tur de campionat bun şi ne dorim să continuăm pe aceeaşi linie. Mă bucur că nu avem probleme cu banii şi am reuşit să ne păstrăm toate jucătoarele. Consider că ne-am format un lot competitiv, avem o echipă omogenă capabilă să mai producă surprize. Suntem conştienţi că bătălia nu va fi uşoară dar cu toţii vom munci să ne calificăm în play-off, ceea ce ar fi o performanţă extraordinară la debutul în Ligă şi un motiv de mulţumire pentru Primărie şi Consiliul Local, care ne-au sprijinit şi pe care ni-i dorim în continuare alături de noi”, ne-a declarat Alex Stanciu, managerul clubului gălăţean. „Stranierele” Cherise Daniel, principala marcatoare din LNBF (301 puncte), Earnesia Williams dar şi antrenorul Theodosios Paralikas au revenit în ţară încă de duminică seara. Cea de-a treia jucătoare de peste Ocean, Starr Fairbanks, a fost dată jos din avion din cauza vremii nefavorabile din nordul SUA şi va reveni în România pe 11 ianuarie. Primul antrenament din 2014 a avut loc luni de la ora 18.30. Echipa gălăţeană va susţine primul joc oficial pe 18 ianuarie, la Bucureşti, cu Rapid.