15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
United a dat recital în faţa spaniolilor de la KSE
United a dat recital în faţa spaniolilor de la KSE

Liga I la futsal s-a reluat în weekend cu partidele celei de-a XV-a etape. Sala sporturilor „Dunărea” a găzduit duminică după-amiază în deschiderea cuplajului sportiv partida United - KSE Tg. Secuiesc. Antrenorul David Asandei a pregătit foarte bine jocul şi şi-a surprins omologul spaniol, care este şi selecţionerul Ecuadorului. Gălăţenii au aplicat schemele stabilite la antrenamente şi şi-au făcut viaţa uşoară după ce internaţionalul moldovean Laşcu, care a fost angajat de Crăciun, a deschis scorul după numai 45 de secunde de la fluierul de start. Echipa gălăţeană s-a descătuşat, a dominat clar şi a încheiat prima repriză cu un scor de forfait, după reuşitele lui Cireş, cu o execuţie de zile mari din întoarcere şi Moldoveanu. „Manu” s-a ţinut de cuvânt şi revenit ca o mănuşă în mecanismul United a izbutit dubla imediat după pauză. Spectatorii prezenţi au aplaudat evoluţia favoriţilor şi gălăţenii au mai perforat poarta adversă de trei ori: Stoykov (2) şi Crăciun. Oaspeţii, un adversar incomod, au izbutit golul de onoare în ultimul minut. Rezultat final: United - KSE 7-1 (3-0). Lotul folosit de antrenorul David Asandei: Păduraru, Ghighimoc - Burdujel, Crăciun, Laşcu, Cireş, Stoikov, Tudose, Hendrius da Silva, Apostol, Stoian, Boubătrân. Nu au fost folosiţi: Cojoc şi Bâgu, cu probleme medicale. United se menţine pe locul IV cu 27 de puncte şi va juca în această săptămână astfel: cu Spicom Sf. Gheorghe (28 ianuarie, ora 17.30) şi cu Concordia Chiajna (30 ianuarie), ambele în deplasare. 

 

Campionii au urcat pe locul II

 

Ziua a doua a turneului de Liga a II-a de la Braşov a debutat cu derbiul Futsal Ceahlăul Piatra Neamţ - United 2. Un meci interesant, care a avut şi o miză - locul II din clasament. După o primă repriză echilibrată, terminată la egalitate, băieţii noştri şi-au valorificat atuurile, au preluat iniţiativa şi au obţinut victoria care-i propulsează pe treapta a doua a podiumului. Rezultat final: United 2 - Futsal Ceahlăul P.Neamţ 7-3 (3-3). Pentru echipa condusă de antrenorul David Asandei au marcat: Apostol, Iorga, Stoian (2), Stratulat, Boubătrân, Popa. Satelitul acumulează 23 de puncte şi a urcat pe locul II în ierarhia eşalonului secund.


Articole înrudite