15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Trei medalii de aur pentru judoka de la CSS Galaţi
Trei medalii de aur pentru judoka de la CSS Galaţi

Pentru micii judoka de la CSS Galaţi vacanţa de vară a început pe tatamii. În perioada 26-28 iunie, la Tg. Mureş în sala Polivalentă s-au desfăşurat finalele Campionatelor Naţionale Under 10 şi Under 11. La competiţia organizată sub egida Federaţiei Române de Judo au participat peste 400 de copii, reprezentând cluburi din întreaga ţară. Galaţiul a fost reprezentat de judoka de la CSS, care au avut o evoluţie excelentă, reuşind să urce de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere. În prima zi de de concurs, rezervată sportivilor Under 11, cea mai bună evoluţie a avut-o judoka Cristian Chirica - categoria 27 kg, care s-a clasat pe locul V. Duminică s-au disputat  meciurile pentru sportivii de la Under 10. Aflaţi la prima lor participare la o finală de campionat naţional, micuţii dar foarte talentaţii judoka gălăţeni: Diana Banu - categoria 48 kg, Daniel Constantin - categoria 24 kg, Eduard Moraru - categoria 46 kg au obţinut titlul de campioni naţionali. Nu putem să nu amintim şi prestaţia pe care au avut-o ceilalţi copii de la CSS prezenţi la finala de la Tg. Mureş: Remus Brăilescu, Mihnea Bute, Antonio Covaci, Iulian Dumbravă, Rian Niculeţ,  Răzvan Vlad. „Sunt foarte emoţionată şi bucuroasă. Aceste rezultate reprezintă încununarea anilor de muncă şi dăruire a  micilor judoka gălăţeni. Împreună cu cei doi colegi ai mei, profesorii Ion-Ene Mircea şi Marian Patrichi, mulţumim părinţilor şi tuturor celor care ne-au fost alături în acest demers”, ne-a declarat antrenoarea Adriana Neofit.

 


Articole înrudite