23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Sunt mulţumit de atitudine, ne trebuie rezultate pentru a căpăta încredere”
„Sunt mulţumit de atitudine, ne trebuie rezultate pentru a căpăta încredere”
Seria amicalelor a continuat pentru FCM Dunărea. Miercuri seară, dunărenii au jucat la Buzău, cu o colegă de serie, Gloria. Cu o atitudine mult schimbată în bine faţă de jocul de pe teren propriu cu Unirea Slobozia, formaţia pregătită de Viorel Tănase şi Eugen Baştină a controlat partida şi a obţinut o victorie de moral, cu două săptămâni înainte de startul campionatului. „Un antrenament bun, în care băieţii au înţeles că fără motivaţie şi atitudine bună, nu se poate câştiga. Mai avem de lucru, în special la compartimentul defensiv, unde tranziţia negativă trebuie făcută mai repede. Sunt mulţumit de disciplina tactică şi de la acest amical mă interesează şi rezultatele, pentru că jucătorii trebuie să capete încredere”, ne-a declarat „Tase”. Rezultat final: Gloria Buzău - FCM Dunărea 0-2. Au marcat: Enache şi Cârjan. FCM Dunărea a folosit formula: Pârvu - Cristescu, Marin, Velescu, Popescu - Cioinac, Cristea - Bârlădeanu, Avram, Enache - Cârjan. Din min. 60 au intrat: V. Munteanu şi Radu pentru ca în ultimele 20 de minute să evolueze şi ceilalţi jucători din lot: Măstăcan, Cucu, Bostan, Eni, Grosu, Asanache, I. Valentin, Căldăraru, Chelaru. Următorul joc amical va avea loc sâmbătă la Galaţi (stadion Dunărea, ora 11.00) cu FCM Bacău. Săptămâna viitoare, echipa gălăţeană va disputa revanşa cu Gloria Buzău (miercuri) şi un joc cu Săgeata Năvodari (13 august). Liga a II-a va lua startul pe 20 august, atunci când echipa gălăţeană va juca la Ovidiu, cu Viitorul Constanţa.


Articole înrudite