Prima echipă gălăţeană care revine la antrenamente după o binemeritată vacanţă este CSU Danubius, handbal feminin. Antrenorul Valeriu Costea va suna adunarea luni, de la ora 17.00 la sala Polivalentă Dunărea. La primul antrenament vor fi prezente: Elena Şerban, Nicoleta Safta, Alla Sheiko, Tamara Bokaric, Cristina Clisu, Roxana Caragea, jucătoare transferate în această perioadă, surorile gemene Dana şi Andreea Corban dar şi jucătoare care au îmbrăcat tricoul echipei noastre şi în sezonul trecut: Daciana Balaban, Emilia Anghel, Cristina Marcu, Iulia Artean Stroia, Mădălina Conache, Elena Livrinikj, Dajana Jovanovska, Denisa Şelever, Andreea Taivan. „Am ales CSU Danubius deoarece am simţit că cei din conducerea clubului mă doresc la echipă şi asta este foarte important pentru o jucătoare. Am venit dornică de a face performanţă şi am încredere în lotul pe care îl avem că putem face lucruri bune împreună. Sper să mă acomodez cât mai repede cu echipa şi oraşul, mai ales că mă cunosc cu unele fete ceea ce este un ajutor pentru o nou venită. Sper să avem un parcurs bun în campionat atât pentru noi cât şi pentru suporterii din Galaţi, despre care mi-am făcut o părere foarte bună când am jucat aici cu HCM Rm. Vâlcea. Mulţumesc de primire şi sunt bucuroasă că am ales să joc la Galaţi”, ne-a declarat Elena Şerban, una dintre achiziţiile din această vară.