15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Start de sezon cu derbi pentru United
Start de sezon cu derbi pentru United

Vicecampioana United Galaţi debutează astăzi în noul sezon al Ligii I de futsal. Gălăţenii întâlnesc Imperial Wet Miercurea Ciuc, echipă care a ratat de puţin prezenţa în play-off în sezonul trecut şi care s-a întărit considerabil în presezon. Conducerea ciucanilor a adus jucători pe bandă rulantă, atât internaţionali români, cât şi din străinătate, cu care şi-a propus să câştige titlul în acest sezon. „După mine, cred că este echipa care a investit cel mai mult din toată istoria acestui sport. Au investit mult şi au adus jucători foarte, foarte buni. Şi internaţionali români, şi străini şi cu siguranţă e o candidată la titlu”, a declarat antrenorul principal de la United, Florin Ignat.
Chiar şi în condiţiile date plus suspendarea lui Rafinha şi accidentările lui Nene, Petică şi Boubătrân, conducătorii de la United speră într-o victorie pentru echipa gălăţeană.
„Este nevoie de victorie, un start bun. Este o vorbă bătrânească care spune că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Sperăm să fie o victorie care să ne asigure încrederea în următoarele meciuri din campionat”, a precizat preşedintele echipei noastre Toader Ştefu. Partida dintre United Galaţi şi Imperial Wet Miercurea Ciuc se joacă astăzi de la ora 18.30, la Sala Polivalentă Dunărea din Galaţi. Intrarea spectatorilor este liberă.


Articole înrudite