Oraşul slovac Preşov a găzduit în perioada 2-6 iulie cea de-a 17-a ediţie a „Fragaria Cup”, un turneu amical internaţional de fotbal pentru juniori cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani. La ediţia 2018 au participat 166 de echipe din 11 ţări: Rusia, Serbia, Lituania, Bosnia Herţegovina, Belarus, Letonia, Ucraina, Polonia, Ungaria, Slovacia şi România. Printre cele 30 de echipe româneşti s-a aflat şi Şcoala de Fotbal Junior, care a reprezentat cu cinste Galaţiul la categoria Under 10- 2008. La prima lor participare internaţională, juniorii antrenaţi de Ionuţ Niculcea s-au autodepăşit, au jucat fără emoţii, şi-au demonstrat valoarea şi au ocupat locul patru în ierarhia finală din 26 de echipe participante. „La prima participare internaţională obiectivul nostru a fost să depăşim faza grupelor, copii s-au autodepăşit pe ei, m-au surprins şi pe mine, în semifinală am pierdut după executarea loviturilor de departajare în faţa ucrainenilor de la Zirka Kiev, câştigătorii de anul trecut. Am egalat performanţa reuşită la Preşov de grupa 2003 în urmă cu cinci ani şi cu puţină şansă cred că ne întorceam la Galaţii cu medalii”, ne-a declarat „coach” Ionuţ Niculcea. Junior a înregistrat rezultatele: 0-4 cu UKS Rona 03 Elk A - Polonia, 2-1 cu Tatran Preşov - Slovacia, 1-0 cu CSM Rm. Sărat, 4-0 cu DYUSSH 26 Kiev - Ucraina, 2-3 cu Juniorul Braşov, 2-0 cu Fortuna Minsk - Ucraina, 2-0 cu FAMT Preşov - Slovacia, 3-1 cu JFC Dobele - Lituania, în grupă, 4-2 (2-2) după lovituri departajare cu Juventus Timişoara, în sferturi de finală, 2-3 (0-0) d.p. cu Zirka Kiev - Ucraina, în semifinale, 1-2 cu SJFSSOR Uzghorod - Ucraina, în finala mică. Lotul de jucători: Gabriel Ghiţun, Edi Buruiană, Raul Raicu, Alex Zaharia, Mario Bercaru, Sebi Mirică, Radu Postelnicu, Paul Flutur, Radu Anghelinii, Mihnea Popa, Mario Călin, Luca Popa, Matias Lepădatu.