Conducerea administrativă a echipei gălăţene se preocupă în aceste zile de formarea unui lot competitiv cu care să se atace promovarea în Liga a II-a în sezonul 2017-2018. Astfel, în weekend s-au parafat două transferuri. Alexandru Vasile, 24 ani, mijlocaş central dar care la nevoie poate evolua şi pe benzi a semnat pentru un an cu posibilitatea de prelungire pentru încă un sezon cu gruparea roş-alb-albastră. „Mă bucur să fiu aici, Oţelul este un club important din fotbalul românesc şi sper ca împreună cu suporterii şi colegii mei să îl readucem acolo unde îi este locul. Va fi o onoare pentru mine să îmbrac tricoul Oţelului, ne aşteaptă un sezon plin de provocări, îmi doresc să îndeplinim tot ceea ne propunem”, a declarat Vasile, care a fost transferat de la Juventus Bucureşti, echipă ce a promovat în Liga I, unde a jucat 11 meciuri şi a marcat patru goluri. Acesta a mai jucat pentru Dinamo II, ACS Berceni şi CS Baloteşti.
Cel de-al doilea jucător nou venit este Alexandru Muscă, 21 ani, atacant, care a fost împrumutat tot de la Juventus Bucureşti. „Acest pas reprezintă o nouă provocare pentru mine, în sezonul trecut am obţinut o promovare alături de Juventus Bucureşti, sper să reuşesc acelaşi lucru şi cu Oţelul în noul campionat. Ştiu că voi evolua la un club de tradiţie din fotbalul românesc, este atât o onoare pentru mine, dar şi o motivaţie în plus să dau totul pentru club şi pentru suporterii echipei”, a precizat Muscă. Deşi este foarte tânăr, el a jucat deja 62 de meciuri în eşalonul secund în care a înscris 17 goluri. A mai evoluat la Farul Constanţa, Dacia Unirea Brăila şi Juventus Bucureşti. Antrenamentele SC Oţelul sunt conduse în continuare de antrenorul interimar Eugen Baştină ajutat de preparatorul fizic Alexandru Ciobanu. După toate probabilităţile, în cursul zilei de azi sau miercuri cel târziu va fi anunţat noul antrenor principal. Programul amicalelor pentru roş-alb-albaştri: cu Sporting Lieşti (29 iulie), Sportul Chişcani (4 august), adversar nestabilit (9 august), cu Farul Constanţa (12 august), adversar nestabilit (16 august), cu Viitorul II Constanţa (19 august), cele patru fixate deja se vor disputa pe teren propriu.