Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, consideră că amânarea Jocurilor Olimpice de la Tokyo reprezintă o decizie normală, echilibrată şi responsabilă în contextul pandemiei de COVID-19.
El a afirmat că Jocurile Olimpice ar trebui să ofere tuturor sportivilor şanse egale, ceea ce era greu de realizat în vara acestui an şi că integritatea sportivilor ar fi avut de suferit.
„După amânarea EURO 2020, iniţiativă asumată şi de către FRF, amânarea Jocurilor Olimpice era doar o chestiune de timp, în contextul în care pandemia COVID-19 continuă să se răspândească. Sănătatea este mai importantă decât orice în aceste momente. În plus, având în vedere măsurile luate de autorităţi, sportivii nu se pot pregăti în această perioadă. Competiţia de la Tokyo trebuie să ofere tuturor sportivilor şanse egale şi era din ce în ce mai greu de crezut că se va putea realiza acest lucru în 2020, cel puţin în această vară, ceea ce înseamnă că integritatea sportivă ar fi avut de suferit. Aşadar, este o decizie normală, echilibrată şi responsabilă pe care Federaţia Română de Fotbal o susţine, chiar dacă ne este dificil să le spunem jucătorilor, antrenorilor şi suporterilor că trebuie să mai aştepte un an pentru o participare istorică pentru fotbalul românesc la Jocurile Olimpice“, a declarat Răzvan Burleanu, pentru siteul oficial al FRF.