03 IANUARIE 2025 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cea de-a VIII-a etapă din Campionatul Naţional pentru juniori republicani s-a desfăşurat duminică. Derbiul Dunării de Jos, şi totodată o avampremieră la disputa din Cupa României Timişoreana, a avut loc la Brăila între formaţia locală CF şi Oţelul Galaţi. Munca de la Centrul de copii şi juniori gălăţean şi-a arătat roadele şi „puştii” pregătiţi de Ion Basalâc şi Cezar Angelescu s-au impus de o manieră entuziasmantă. Rezultatele înregistrate: CF Brăila - Oţelul Galaţi 1-5 (juniori A), au marcat pentru oţelari: Stoian (2), Gueye, Dumitru şi Adăscăliţei, respectiv 1-9, la juniori B, cu autorii golurilor: Chilindar (3), Mărgean (2), Constantinescu, Dajbog, Toma şi Ignat. De remarcat, că Oţelul este lider neînvins la ambele categorii de vârstă. La Galaţi s-au disputat două partide. Dunărea a întâlnit pe Săgeata Năvodari, căreia nu i-a dat nicio şansă. Juniorii mari, antrenaţi de Sorin Haraga, au câştigat cu 4-0 (au marcat: Iordache 3 şi Ciocârlan) iar colegii mai mici conduşi de Sorin Balaban au ridicat ştacheta, cu un sec 5-0 (Corangă 2, Mihăilă 2 şi Iov). În cealaltă dublă din oraşul nostru, LPS şi Delta şi-au împărţit frăţeşte victoriile. Oaspeţii s-au impus la limită la juniori A iar liceenii s-au revanşat la B unde au învins cu 4-1, graţie reuşitelor lui Candachia, care a înscris o triplă şi a ajuns la cota 11 în acest sezon şi Macarie. Stadionul Municipal din Tecuci a găzduit jocurile CSS Tecuci - FCM Bacău. Gazdele şi-au valorificat din plin avantajul terenului propriu: 5-1 (Tobă 2, Nistor 2, Munteanu) respectiv 6-4 (Bleambu 2, Huzum 2, Ciobotaru şi Achiţei). Etapa viitoare, programul este următorul: Oţelul - Rapid, CS Otopeni - LPS, Delta Tulcea - Dunărea. CSS Tecuci are etapă liberă.

Articole înrudite

În această seară, două echipaje de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului d ...

AN NOU FERICIT!