02 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Juniorii lui Florin Andronic fac ravagii prin serie
Juniorii lui Florin Andronic fac ravagii prin serie
Timp de trei zile, la Tecuci s-a desfăşurat cel de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional de handbal rezervat juniorilor III, cu participarea formaţiilor din seria B: CSS Galaţi, CSS Tecuci, LPS Nadia Comăneci Oneşti, CSM Bacău 2010, CSS Bacău şi Şcoala 3 Adjud. Concitadinii noştri antrenaţi de Florin Andronic ajutat de Maria Iancu au făcut naveta zilnic, dar asta nu i-a împiedicat să obţină patru victorii din cele cinci partide disputate, care înseamnă o opţiune serioasă pentru calificarea la turneul semifinal. „Sunt mulţumit, copiii au făcut un turneu bun deşi s-a resimţit starea de oboseală, am plecat dimineaţa, ne-am întors seara, am demonstrat că putem ajunge mai sus. Am pierdut un singur meci, cel cu CSM Bacău, o selecţionată a Moldovei, am rezistat în prima repriză după care am cedat. Ne vom pregăti şi mai bine şi vom încerca ca la viitoarele turnee să încurcăm CSM-ul”, ne-a declarat antrenorul Florin Andronic. Micuţii handbalişti gălăţeni au înregistrat rezultatele: 25-14 cu CSS Tecuci, 27-20 cu LPS Nadia Comăneci Oneşti, 30-20 cu Şcoala 3 Adjud, 34-15 cu CSS Bacău şi 19-34 cu CSM Bacău 2010. Lotul folosit de CSS Galaţi la acest turneu: Cătălin Radu, Ovidiu Cornea, Sebastian Dogaru - Laurenţiu Ghindaru, Marius Bejenaru, Ionuţ Prună, Nicolas Manolache, Gabriel Ilie, Iulian Chiriac, Andrei Popa, Daniel Ionescu, Geani Paţilea, Sabin Petrea, Andrei Ghinieş, Silviu Pîrlog, Valeriu Trif, Teodor Apostu şi gemenii Gabriel şi Andrei Crişan. Echipa pregătită de Florin Andronic se situează pe locul II cu 16 puncte. Cel de-al treilea turneu este programat în perioada 14-16 decembrie la Oneşti.

Articole înrudite