14 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Procesul cu ANAF-ul, amânat; miercuri, emoţii mari cu insolvenţa
Procesul cu ANAF-ul, amânat; miercuri, emoţii mari cu insolvenţa

Curtea de Apel Bucureşti a judecat cererea de anulare a actului administrativ dec.404/16.12.2014, referitoare la datoria de circa 5 milioane de euro a clubului de fotbal Oţelul faţă de ANAF. Aşa cum v-am mai informat, în luna aprilie Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a cerut intrarea în procedura de faliment a clubului gălăţean, deoarece ANAF consideră că are de primit aproximativ 5 milioane de euro pentru că Oţelul a folosit convenţii civile şi nu contracte de muncă în perioada 2005-2008. La precedentul termen, soluţia pe scurt a Curţii de Apel a fost: „Respinge excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulată împotriva Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 2/31.05.2013. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF pe cererea având ca obiect contestaţie împotriva Deciziei nr. 2/31.05.2013. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei împotriva raportului de inspecţie fiscală. Admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anularea actelor administrativ fiscale, având drept cauză: depăşirea duratei inspecţiei fiscale, lipsa menţiunilor privind audierea contribuabilului, lipsa semnăturii organului competent, încălcarea art. 89 alin. 1 lit. a Cod pr. fiscală şi depăşirea limitelor Avizului de inspecţie fiscală nr. 4207/22.06.2009, aceste motive de nelegalitate fiind invocate prin pct. 2.1 al contestaţiei. Acordă termen pentru continuarea judecăţii la data de 19.10.2015 cu citarea pârâţilor”. Decizia de astăzi a fost ca procesul să fie amânat pentru data de 14 decembrie.

În acest moment, problemele financiare la club sunt din ce în ce mai grave. Cheltuielile de organizare a partidei de sâmbătă de pe teren propriu, Oţelul - CS Baloteşti, scor final: 0-0, nu au putut fi suportate de club nici de această dată. „Ne mai trebuie bani, undeva la 40 de milioane de lei vechi, pentru a achita baremul de arbitraj. Fac apel la oamenii de bine din oraş, fac apel încă o dată la suporteri... Ei au făcut ca echipa să dispute meciurile echipei de seniori, de copii şi juniori. Vom face tot posibilul să plătim baremul de arbitraj pentru meciul cu Baloteştiul”, a declarat managerul sportiv Cristi Munteanu 9foto). Dacă nu se va reuşi achitarea baremului de arbitraj până joi, există riscul ca echipa gălăţeană să nu fie programată etapa viitoare, când trebuie să joace la Constanţa cu Farul.


Articole înrudite