21 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul pregăteşte startul pentru noul sezon
Oţelul pregăteşte startul pentru noul sezon

Delegaţia Oţelului a revenit acasă după stagiul de pregătire centralizată din Austria unde pe lângă antrenamentele speciale au jucat şi trei amicale, toate încheiate cu victorii: 3-2 cu Celje, campioana Sloveniei, 1-0 cu FK Jedinstvo Ub din Serbia şi 4-1 cu Marsaxlokk din Malta. Până la startul campionatului, lotul va fi completat cu 1-2 jucători. Echipa noastră se va antrena toată săptămână la stadionul Oţelul. „Ne aşteptăm la un sezon mult mai greu din toate punctele de vedere. Suntem în aşteptarea confirmării transferurilor a câtorva jucători, unii deja prezenţi la echipă, alţii urmând să sosească în curând. Este o perioadă dificilă pentru a aduce jucători la bugetul nostru, dar facem tot posibilul să ne consolidăm lotul. Cei care au venit mai târziu trebuie integraţi rapid. Sunt convins că lotul este mult mai valoros decât cel din sezonul trecut, dar coeziunea şi adaptarea rapidă sunt esenţiale pentru a construi o echipă competitivă. Le transmit fanilor să aibă răbdare şi să fie alături de echipă. Cred că un suporter adevărat este cel care stă lângă echipă în orice moment şi are încredere în ea”, a declarat managerul tehnic Dorinel Munteanu. Oţelul debutează în noul sezon din Superligă, luni, 15 iulie, de la ora 18.30, în deplasare cu FC Botoşani, iar prima apariţie în faţa suporterilor proprii va fi pe 22 iulie, de la ora 21.30, cu Farul Constanţa.


Articole înrudite