Roş-alb-albaştrii au rezistat 45 de minute dar asta n-a fost suficient. Nemţenii şi-au păstrat invincibilitatea pe teren propriu şi cel puţin pentru 24 de ore au urcat pe podiumul Ligii I.
Aşa cum am anticipat, partida de sâmbătă seara de sub Pietricica a fost una destul de interesantă. Nemţenii au început cu un presing avansat şi prima ocazie a apărut în min. 4, când şutul lui Golubovici a fost respins de Boşneag. Ambele echipe au ţesut frumos la mijlocul terenului iar Oţelul a replicat în min. 14, când Iorga i-a pasat excelent lui Giurgiu, care a trecut de Cânu dar a şutat peste poartă din 7 metri. Fazele de poartă au cam lipsit până la pauză mai notând şuturile lui Iorga (min. 26) şi Stana (min. 44) ambele pe lângă poartă.
Soarta partidei s-a decis la patru minute de la reluare, Chitoşcă a centrat şi Golubovic, aflat în poziţie suspectă de offside, a deschis scorul printr-o lovitură de cap de la 18 metri, care a atins gazonul şi l-a derutat pe Boşneag. Ceahlăul a confirmat forma bună arătată în acest sezon şi a mai marcat o dată prin Gheorghiu (min. 61). Oţelul ne-a dat speranţe în primele 45 de minute dar nemţenii s-au dovedit o nucă prea tare.
După şase etape, Oţelul rămâne cu nouă puncte. Liga I se va întrerupe pentru meciurile decisive ale Naţionalei lui Victor Piţurcă cu Ungaria şi Turcia din preliminariile Campionatul Mondial de anul viitor din Brazilia.
Ceahlăul Piatra Neamţ - Oţelul Galaţi 2-0 (0-0)
stadion Ceahlăul, spectatori: 3.000
Au marcat: Golubovic (min.49), Gheorghiu (min. 61)
Formaţii:
Ceahlăul: Jovic - Dumitraş, Marc, Cânu, Cazan - Stana, Achim - Constantinescu (min. 76 E. Dică), Golubovic, Chitoşcă (min. 65 Ichim) - Jula (min.33 Gheorghiu). Antrenor: Vasile Miriuţă.
Oţelul: Boşneag - Cojoc, Sîrghi, Costin, Popescu - Neagu, Filip (min.65 Băjenaru), Giurgiu - Marquihos, Astafei (min.61 Paraschiv), Iorga (min. 71 Tudorie). Antrenor: Ionuţ Badea.
cartonaşe galbene: Golubovic (min.39), Dumitraş (min.57), Achim (min.61), Jovic (min.90+2) respectiv Giurgiu (min.25), Sîrghi (min.50), Cojoc (min. 83)
Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin)
Asistenţi: Sebastian Gheorghe (Suceava) şi Ioan Ciocănea (Sibiu)