24 SEPTEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App

Oţelul nu ajunge la faliment. Cel puţin acestea sunt veştile care parvin dinspre conducerea clubului. Cristi Munteanu – team manager Oţelul, a declarat: „Am primit un nou termen pentru un nou plan de reorganizare. Acesta va trebui depus până pe data de 23 septembrie. Zvonurile că ne-am retrage din campionat au fost doar intoxicări. Vrem să terminăm competiţia cu fruntea sus. Cel mai probabil o vom lua de la capăt în liga secundă cu Florin Marin antrenor. Cu atitudine bună şi un buget decent putem reveni în liga 1 vara viitoare".  

Problema datoriilor de peste 5 milioane de euro către stat şi către terţi este doar una dintre probleme. Cea mai mare este reprezentată de bugetul pe care îl va avea la dispoziţie echipa de la Dunăre. Una dintre variante este reprezentată de vânzarea lui Alex Tudorie, pe care echipa de la Dunăre ar putea încasa câteva sute de mii de euro. Cealaltă variantă ar putea însemna trecerea fostei campioane la municipalitate.

Primarul Marius Stan a declarat: „Nu am putut susţine echipa din punct de vedere financiar pentru că sediul social al clubului se află la Bucureşti. Legea nu ne permite să susţinem un club cu sediul social în alt oraş. Am înţeles însă că domnul Adamescu se pricepe la fotbal şi suferă foarte mult din pricina acestui fenomen, astfel că gruparea se află pe mâini bune. Pot însă să vorbesc în numele Primăriei şi să spun că, dacă Adamescu cedează clubul fără datorii, municipalitate va prelua Oţelul. Accentuez însă faptul că nu trebuie să mai existe datorii în momentul preluării clubului. Acest lucru este însă aproape imposibil pentru că a devenit o strategie de firmă să preiei cât mai multe bunuri fără să plăteşti. Îi păcăleşti pe toţi, îi duci cu vorba şi îi trimiţi prin conturi din Insulele Cayman. Nu numai pe suporteri ci şi pe noi ne interesează sigla, palmaresul şi istoria clubului. Dacă Adamescu ar pretinde bani pe aceste lucruri mi s-ar părea o neruşinare ieşită din comun. Ei nu au făcut decât să dea cu noroi pe sigla aia. Strălucire i-au dat alţii. Ar trebui, în semn de bun simţ, în ceasul al 12-lea, să cedeze echipa fără datorii. Să nu înţeleagă cineva că eu vreau să folosesc echipa. Logic ar fi ca procesul de insolvenţă să fie anulat, echipa să primească în conturi banii care au fost furaţi, să revină în Galaţi şi noi ca municipalitate să o ajutăm, în limita legii".

Situaţia în care se află Oţelul este extrem de complicată, iar drumul pe care îl va parcurge echipa din luna iunie încolo este aproape imposibil de intuit. Cale de împăcare între primarul Marius Stan şi reprezentanţii TNG nu există, astfel că ajutorul din partea municipalităţii nu poate veni. Cum este greu de crezut că Dan Adamescu va ceda clubul fără datorii, singura soluţie de continuare a activităţii este reprezentată de aprobarea unui nou plan de reorganizare.


Articole înrudite