La 47 de ani de la înfiinţare, clubul fanion al oraşului de la Dunăre trăieşte astăzi o premieră istorică. Emoţiile vor fi uriaşe pentru toată suflarea oţelară - jucători, antrenori, conducători şi nu în ultimul rând suporteri - în această seară, când la Monaco se va efectua tragerea la sorţi pentru grupele UEFA Champions League. Aceasta va fi transmisă, de la ora 18.40 (ora României), în direct pe TVR 2 şi pe Eurosport. Campioana României va fi reprezentantă doar de directorul general Marius Stan, care vineri va asista şi la Supercupa Europei, partida FC Barcelona - FC Porto, două dintre adversarele pe care Oţelul ar putea să le întâlnească în faza grupelor. Ultimele partide din play-off s-au disputat aseară după închiderea ediţiei, aşa că urnele valorice se vor definitiva abia în această dimineaţă. În cel mai probabil caz ele vor arăta astfel: Urna I - Barcelona, Manchester United, Chelsea Londra, Bayern Munchen, Arsenal Londra, Real Madrid, FC Porto, Internazionale Milano; Urna II: AC Milan, Lyon, Şahtior Donetsh, Valencia, Benfica Lisabona, Villarreal, ÞSKA Moscova, Marseille; Urna III: Zenit, Ajax Amsterdam, Leverkusen, Olympiakos, Fenerbahce, Manchester City, Lille, FC Basel; Urna IV: FC OÞELUL GALAÞI, Genk, Dinamo Zagreb, Apoel, Plzen, Sturm Graz sau Bate Borisov. Cele 32 de echipe calificate vor fi împărţite în 8 grupe de câte patru. Datele de disputare ale jocurilor sunt următoarele: 13-14 septembrie, 27-28 septembrie, 18-19 octombrie, 1-2 noiembrie, 22-23 noiembrie, 6-7 decembrie. Oţelul va juca meciurile de pe teren propriu pe Naţional Arena din Capitală. „La acest nivel nu poţi să zici că ai adversari favoriţi. Totuşi, eu nu mi-aş dori să cădem cu Barcelona, o super echipă căreia e foarte greu să-i rezişti şi mi-aş dori să dăm peste o echipă germană. Oricum, indiferent de ce vor hotărî sorţii, să fiţi siguri că Oţelul nu va face de râs fotbalul din România”, a precizat antrenorul Dorinel Munteanu.