15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oțelul întâlnește la Rm.Vâlcea liderul
Oțelul întâlnește la Rm.Vâlcea liderul

Liga a 2-a la fotbal programează în weekend partidele celei de-a patra etape. În deschidere, vineri, 26 august, de la ora 16.30, pe stadionul 1 Mai din Rm.Vâlcea se vor întâlni în derbiul rundei, CS Șelimbăr, liderul neînvins al campionatului cu maxim de puncte, și SC Oțelul, ocupanta locului trei, de asemenea, fără înfrângere în acest sezon. Se anunță un duel interesant între două formații care sunt pe val la acest început de sezon.

„Sincer, mă simt bine. Datorită echipei am reușit să marchez trei goluri. Sper să o ținem tot așa. Avem două victorii, un egal, șapte puncte după trei meciuri. Eu zic că e un lucru bun. Dacă o ținem așa, și marchez și eu și echipa câștigă, sunt foarte mulțumit. Este devreme să vorbim de clasament. E bine că avem șapte puncte după trei meciuri. Eu zic că am început bine. Urmează un meci greu, mergem la prima clasată și sperăm să venim cu punct sau puncte”, a declarat atacantul golgeter de la Oțelul, George Cîrjan.

Celelalte meciuri din runda a patra sunt: FC Brașov - Ripensia, Metaloglobus - Minaur, CSM Slatina - Unirea 04 Slobozia, Poli Iași - Concordia, Poli Timișoara - Spartac, Dinamo - Unirea Dej, Unirea Constanța - Pandurii, Csikszereda - Gloria Buzău, CSC Dumbrăvița - CSA Steaua. După trei etape, podiumul Ligii a 2-a se prezintă astfel: 1. CS Șelimbăr 9 puncte, 2. Unirea Slobozia 9 p, 3. SC OȚELUL GALAȚI 7 p.


Articole înrudite