15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul Galaţi îşi schimbă din nou sigla
Oţelul Galaţi îşi schimbă din nou sigla

Jucătorii şi antrenorii se află în Antalya, însă conducerea Oţelului lucrează intens la măsuri menite să apropie suporterii de echipa de la Dunăre. Dacă măsura de desfiinţare a echipei secunde a trecut aproape neobservată, o nouă schimbare a siglei poate crea efecte imediate.
Vlad Răpişcă - administrator special Oţelul, a declarat: „Nu trebuie înţeleasă greşit o astfel de măsură. Nu este vorba despre o pierdere a identităţii, ci de o recâştigare a acesteia. Pe actuala siglă apare perioada 1964-2014, care te poate duce cu gândul la o zi de naştere, dar şi la un deces. Or, anul trecut Oţelul a împlinit 50 de ani. M-am sfătuit cu toată lumea, cu suporterii şi cu cei care se ocupă de imagine şi concluzia a fost una singură: schimbăm sigla. Nu o vom face oricum, ci printr-un concurs special dedicat fanilor.”
Iniţiativa conducerii se pare că este pe placul fanilor care au început să trimită deja variante pentru siglă. Cei care trimit variante pentru noua siglă a clubului vor participa la un concurs organizat de conducere împreună cu site-ul www.dunareabatrana.ro. Câştigătorul va primi un tricou personalizat care va avea imprimată noua siglă a clubului. „Acest concurs de creare a unei sigle demne de brandul Oţelului este normală. Mulţi dintre jucători poartă tricoul doar la serviciu, în timp ce suporterul din tribună poartă sigla în dreptul inimii toată viaţa. Interacţiunea cu cei care suferă meci de meci pentru echipă este foarte importantă în viaţa unui club”, a declarat Lucian Ionescu, director imagine Oţelul.
Măsura de schimbare a siglei nu este singura găselniţă a conducerii clubului. Deschiderea magazinului virtual cu produse marca Oţelul aduce o noutate absolută. Cine comandă un produs de la magazinul virtual al Oţelului se poate trezi la uşă cu unul dintre jucători, care va livra obiectul respectiv. Adică dacă un suporter comandă „o pereche de ciorapi”, aceasta îi va fi adusă de Cristian Cristea sau de Yulu Matondo. Măsura este creată pentru a-i apropia mai mult pe jucători de fani. Este greu de crezut însă că aceasta va putea fi aplicată des, pentru că jucătorii au un program strict, pe care trebuie să-l respecte. Toate aceste iniţiative sunt create pentru îmbunătăţirea imaginii clubului de la Dunăre. Dacă nu vor fi rezultate pozitive în retur, totul se va dovedi în zadar. Nici schimbarea siglei, nici magazinul virtual nu vor mai conta dacă Oţelul va retrograda. În cazul în care echipa lui Selymes nu va putea să evite retrogradarea, prima formaţie a clubului va avea soarta echipei secunde şi a celei de fete. Măsurile pe termen scurt sunt uneori eficiente, dar acestea trebuie să fie susţinute de rezultatele obţinute pe teren. În caz contrar, toate eforturile de îmbunătăţire a imaginii sunt realizate în van.


Articole înrudite