25 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Polul de maxim interes al etapei a XX-a din Liga Naţională bet-at-home.com la handbal feminin va fi în sala Siderurgistul, unde sâmbătă, de la ora 11.00 se vor afla faţă în faţă HC Oţelul şi HCM Roman. Miza partidei este uriaşă, ultimul loc care asigură prezenţa în viitorul sezon al cupelor europene. Romaşcancele, cu un program mai avantajos, sunt la această oră în pole-position şi dacă nu pierd la Galaţi îşi asigură în proporţie de 99% locul cinci. De partea cealaltă, gălăţencele nu au decât varianta victoriei dacă nu vor să-şi compromită de tot şansele. „Cele două meciuri de pe teren propriu care vor urma sunt decisive pentru noi. Din păcate, la antrenamentul de miercuri s-a accidentat Paula Pavăl şi nu ştiu dacă o voi putea folosi sâmbătă. Nici Cătălina Cioaric nu este în plenitudinea forţelor, după ce a avut probleme cu spatele, din acest motiv neputând să o folosesc la Zalău. Am disecat jocul Romanului, nu au cu ce să ne surprindă, fetele sunt hotărâte să facă un joc foarte bun şi să obţinem victoria de care avem mare nevoie”, ne-a declarat antrenorul Liviu Paraschiv. Mai trebuie subliniat faptul că formaţia vizitatoare va fi condusă de pe bancă de antrenorul Cornel Bădulescu iar pe teren se vor afla şi jucătoarele Diana Druţu, Amelia Busuioceanu sau Andreea Polocoşer, toţi cei amintiţi trecând prin tabăra Oţelului. De altfel, ca şi actualul antenor Liviu Paraschiv, care a activat la Roman. Oţelarele ocupă momentan locul VII în clasament cu un total de 19 puncte. Celelalte jocuri sunt: Tomis Constanţa - Universitatea Reşiţa, Cetate Devatrans - U Jolidon Cluj, Oltchim Rm. Vâlcea - HCM Buzău, Rulmentul Braşov - HC Dunărea Brăila, SCM Craiova - CSM Bucureşti, Ştiinţa HCM Baia Mare - HC Zalău.

Articole înrudite