15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Medalii gălăţene la Naţionalele pentru veterani
Medalii gălăţene la Naţionalele pentru veterani

Sezonul şahistic este în plină desfăşurare. La Vaslui, într-o locaţie superbă, s-a desfăşurat Campionatul Naţional rezervat veteranilor la şah clasic, rapid şi blitz. Galaţiul a fost reprezentat de trei şahişti trecuţi de prima tinereţe: Mihai Tufă, Ionel Covrig şi Florin Păunescu. Toţi participanţii au îmbinat utilul cu plăcutul, s-au bucurat că s-au revăzut dar au şi oferit partide spectaculoase, pe muchie de cuţit, la care victoria s-a decis de multe ori la ultima mutare după ore bune de joc. O evoluţie remarcabilă a avut-o Ionel Covrig, de la ACS Genius, care a cucerit trei medalii: două de argint, la şah clasic şi rapid, la categoria sub 50 de ani, şi un bronz la şah rapid. Colegul său de club, Florin Păunescu, a reuşit să urce pe treapta a treia a podiumului la şah blitz. Şi, nu în ultimul rând, Mihai Tufă, care a reprezentat clubul Diana, şi-a încununat toate eforturile cu o medalie de bronz la şah rapid, categoria de vârstă Sub 65 de ani. Cei trei gălăţeni au schimbat din mers „macazul” şi au plecat la Iaşi pentru a fi alături de sportivii pe care-i antrenează la Naţionalele de copii, cadeţi, juniori şi tineret.


Articole înrudite