Tradiţia a fost respectată şi şcoala de fotbal gălăţeană, una plină de talente, a fost invitată la masa bogaţilor din Europa. La Preşov (Slovacia) s-a desfăşurat săptămâna trecută „Fragaria Cup”, cu siguranţă cel mai puternic turneu internaţional de juniori organizat pe continentul nostru, cu 174 de echipe la start, din 14 ţări: Serbia, Ucraina, Polonia, Letonia, Lituania, România, Moldova, Belarus, Ungaria, Bosnia Herţegovina, Estonia, Slovenia şi Slovacia. Galaţiul a fost reprezentat cu cinste de LPS, antrenori Ionuţ Niculcea şi George Bedreagă, la categoria Under 15, care a ocupat locul cinci în clasamentul final, fiind eliminată dramatic în sferturi. „Un turneu foarte util pentru noi. Am avut o grupă foarte grea (n.r. - cu câştigătoarea competiţiei şi ocupanta locului trei), am început greu, dar apoi am jucat din ce în ce mai bine. Rămâne regretul că am ratat calificarea în semifinale, fiind învinşi la limită de SK Futura Humenne, formaţie ce şi-a adjudecat trofeul. Sunt mulţumit, locul cinci reprezintă o clasare onorabilă, l-am obţinut într-o companie selectă”, a concluzionat antrenorul Ionuţ Niculcea. Rezultate înregistrate: 2-2 cu NK Medvode (Slovenia), 0-1 cu Tatran Preşov white, 1-5 cu FK Demjata, 2-0 cu MFK Revuca, 1-8 cu TJ Slachtitel Mely Saris, 1-3 cu SK Futura Humenne, toate din Slovacia, în grupe, 3-2 cu SK Kybartu Jaunyste (Lituania), în optimi de finală şi 0-1 cu SK Futura Humenne (sferturi de finală). Lotul folosit: Laurenţiu Chiciuc, Iulian Mitrofan, Flavian Pavel, Rareş Anton, Alexandru Stoica, Adrian Adam, Renato Ivancea, Spartacus Sârghi, Rareş Şerban, Lucian Cristea, Daniel Boşneagă, Gabriel Dediş, Valentin Vîrlan, Ştefan Hodină, Alexandru Ghinea.